Media

Sfântul care te întărește în fața necazurilor este sărbătorit astăzi. Cum să te rogi ca să te scape de toate relele

Pe 22 august, creștinii ortodocși, dar și cei greco-catolici și romano-catolici, îl cinstesc pe Sfântul Mucenic Agatonic. Este o zi cu puternică încărcătură spirituală, dedicată unui martir al Bisericii care a apărat cu viața sa credința în Hristos. Rugăciunea către Sfântul Agatonic este considerată făcătoare de minuni și este rostită mai ales în momente de cumpănă și greutăți.

Ortodoxe: Sfântul Mucenic Agatonic
Greco-catolice: Sfântul Mucenic Agatonic și cei împreună cu el; Sfânta Fecioară Maria, Regină
Romano-catolice: Sfânta Fecioară Maria, Regină

Cine a fost Sfântul Mucenic Agatonic

Sfântul Agatonic a fost originar din Nicomidia și este cunoscut pentru rolul său în răspândirea creștinismului în primele secole. El a reușit să întoarcă la credința în Hristos numeroși păgâni, îndemnându-i să renunțe la practicile idolatre.

În acea vreme, împăratul roman a trimis pe comisul Evtolmie să persecute creștinii. Într-o călătorie pe mare, acesta a ajuns în localitatea Carpin, unde i-a găsit pe Sfântul Zotic și pe ucenicii săi predicând. Ucenicii au fost condamnați la moarte prin răstignire, iar Zotic a fost dus împreună cu soldații spre Nicomidia.

Ajunși acolo, l-au arestat și pe Sfântul Agatonic, care propovăduia Evanghelia fără teamă. Împreună cu ceilalți creștini, a fost torturat cu cruzime, dar nu și-a renegat credința. În cele din urmă, Sfântul Agatonic și tovarășii săi au fost executați prin decapitare, devenind mucenici ai Bisericii.

Importanța cinstirii Sfântului Agatonic

Sfântul Agatonic este considerat un exemplu de curaj și credință neclintită. Viața lui este o mărturie a iubirii pentru Hristos și a forței spirituale care poate învinge chiar și frica de moarte. Pentru credincioși, această zi reprezintă un prilej de rugăciune, dar și de întărire în credință.

Rugăciune către Sfântul Mucenic Agatonic pentru ajutor imediat

„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbunătăţeşte, sfinte, sufletul meu cel înrăutăţit de patimi, ca unul ce te-ai făcut următor al Celui Bun şi-mi dă cuvânt ca să măresc cinstită pomenirea ta.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai cunoscut Celui Ce toate le cunoaşte, mucenice de Dumnezeu insuflate şi Întruparea Lui înaintea neamurilor ai propovăduit-o, neînspăimântându-te de moartea trupului tău.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei căzuţi i-ai sculat prin cuvântul tău şi cu bună credinţa i-ai arătat părtaşi Învierii şi Strălucirii Celei Veşnice, mucenice mult pătimitorule.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.”

Semnificația zilei de 22 august pentru credincioși

Ziua de 22 august 2025 este una de reculegere și rugăciune pentru credincioșii care îl cinstesc pe Sfântul Mucenic Agatonic. Cei care rostesc rugăciunea în această zi cer ajutor pentru depășirea greutăților, protecție pentru familie și liniște sufletească. În tradiția ortodoxă, se spune că această rugăciune este făcătoare de minuni atunci când este rostită cu credință curată și inimă deschisă.

011

Comments are closed.