Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru angajarea răspunderii Guvernului pe Pachetul 2 de măsuri va avea loc luni, 1 septembrie, de la ora 19:00.
De asemenea, termenul pentru depunerea amendamentelor este luni, până la ora 9:00.
Decizia a fost luată sâmbătă, în ședința birourilor permanente reunite pentru stabilirea calendarului privind angajarea răspunderii Guvernului.
Guvernul Bolojan a aprobat, vineri, pachetul 2 de măsuri de austeritate. Deși acesta a fost împărțit în șase legi separate, doar cinci dintre ele au fost adoptate în ședința de vineri, pentru că pachetul de măsuri pentru administrația locală a fost scos de pe ordinea de zi. Potrivit premierului Ilie Bolojan, acesta urmează să fie discutat duminică, într-o ședință de Coaliție.
Printre măsurile adoptate se numără majorarea impozitelor locale, reforma pensiilor magistrațiilor, precum și reforma companiilor de stat. De asemenea, au fost adoptate măsuri cu impact în Sănătate și Educație.
Pentru companii, capitalul social este majorat la cel puțin 500 de lei, în cazul societăților care au înregistrat o cifră de afaceri netă sub 400.000 lei. În cazul societăților care au înregistrat o cifră de afaceri netã peste 400.000 lei, valoarea minimă a capitalului social este de 5.000 lei.
De asemenea, a fost eliminat impozitul pe cifra de afaceri pentru companiile cu venituri de peste 50 de milioane de euro, măsură ce a provocat un scandal în Coaliție.
Crește și taxarea câștigurilor de pe bursă și a celor din criptomonede. În cazul veniturilor din transferul de monedă virtuală, impozitul pe venit datorat se calculează de către contribuabil, pe baza declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 16% asupra câştigului din transferul de monedă virtuală. Câştigul sub nivelul a 200 lei/tranzacţie nu se impozitează cu condiţia ca totalul câştigurilor într-un an fiscal să nu depăşească nivelul de 600 lei.
Va fi introdusă și o taxă pentru coletele din afara Uniunii Europene.
În privința companiilor de stat, scade numărul membrilor din Consiliile de Administrație și sunt reduse indemnizațiile.




