Președintele Nicușor Dan și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au discutat, joi, la Palatul Cotroceni, situația de securitate în România și în zona Mării Negre.
Costa a spus că extinderea UE este cea mai importantă investiție viitorul securității europene.
Nicușor Dan: ” Trăim o perioadă complicată în Europa și solidaritatea europeană este importantă în această perioadă și vizita dumneavoastră este o dovadă a acestei solidarități europene. Am discutat de situația de securitate. România este în flancul estic cu provocările, care decurg de aici. Am discutat de Marea Neagră, de strategia Uniunii Europene pentru Marea Neagră și de hub-ul european de securitate pe care sperăm să îl gestionăm la Marea Neagră.
Am discutat de războiul hibrid, pe care, din păcate, îl confruntăm în aceste zile și am discutat de din nou de solidaritatea europeană și de mecanismul SAFE care să ajute Europa să își ia securitatea în propriile mâini. Am vorbit de negocierile viitoare pe bugetul Uniunii Europene (…) dar am vorbit și de securitate și de competitivitate, de necesitatea ca, în secțiunea de competitivitate, țările mai puțin dezvoltate să aibă posibilitatea să își dezvolte propriile economii.
Am vorbit de procesul de extindere al Uniunii Europene, pe care România îl susține în special pentru Republica Moldova și am vorbit, de asemenea, de rolul Uniunii Europene în lume și de summit-urile viitoare care urmează să aibă loc cu America de Sud și cu Africa și de necesitatea ca în această nouă zonă, în acest nou cadru global, Uniunea Europeană să își dezvolte parteneriatele cu alte țări și regiuni”.
Antonio Costa: Aș dori să laud România pentru sprijinul nestrămutat acordat Ucrainei
Antonio Costa: „Astăzi și aici este într-adevăr un moment deosebit de important, pentru că pregătim următoarele acțiuni ale Consiliului European. Avem două linii de acțiune pentru a spori competitivitatea și mai întâi, alimentând creșterea economică, să creăm și să susținem locuri de muncă mai bune, să creștem prosperitatea societăților noastre.
În al doilea rând, avem securitatea. Cele două sunt legate între ele, pentru că nu este posibil să ai o situație economică bună fără să ai o securitate bine pusă la punct. Aș dori să laud și eu România și sprijinul său nestrămutat pentru Ucraina, pentru angajamentul deplin față de securitatea europeană. Toți europenii știu foarte bine că securitatea noastră depinde de securitatea pe frontiera estică.
Antonio Costa: România, pilon-cheie al securității europene. Deschidem oficial procedura de aderare cu Moldova după alegeri
România este un pilon cheie al securității europene și știm că aceasta depinde în mare măsură de securitatea României. Am avut posibilitatea să discutăm și viitorul Uniunii noastre, despre extindere. Pentru Uniunea Europeană este cea mai importantă investiție geopolitică în viitorul securității noastre.
Balcanii de Vest sunt foarte importanți. Evident, Moldova este o ocazie-cheie pentru noi. Guvernul Moldovei face lucrurile foarte bine în ceea ce privește reformele necesare. Și, în unanimitate, Consiliul European a susținut propunerea de a deschide oficial procedura de aderare a Republicii Moldova, cu siguranță, imediat după următoarele alegeri, din 28 septembrie.
Vom avea condițiile necesare pentru a demara procedurile de pre-aderare cu Republica Moldova, lucru foarte important pentru a putea să asigurăm o întărire a Uniunii noastre. Și,bineînțeles, pregătim dezbaterile pentru următorul buget european”.