Administrație și Politică

Nicușor Dan face anunțul așteptat de toată lumea. Este vorba anul școlar, ce decizie a luat președintele

Este haos odată cu începerea noului an școlar pentru milioane de elevi și părinți. În timp ce profesorii anunță că nu vor organiza festivitățile de deschidere și nu se știe dacă se vor ține ore, ministrul Educației le cere părinților să își ducă totuși copiii la școală. Așa va proceda și Daniel David cu fetița lui.

Peste 30.000 de cadre didactice din toată țara vor protesta, luni, în Capitală. Președintele Nicușor Dan nu a transmis niciun mesaj profesorilor, însă a declarat, joi seara, că va merge împreună cu familia la festivitatea de deschidere, în prima zi de școală, pentru a-și conduce fetița la cursuri.

Deși sistemul de învățământ are nevoie de schimbări majore, noul an școlar va fi identic cu cei precedenți. Nu se modifică nimic. Ba mai mult, măsurile de austeritate înrăutățesc situația.

Pe fondul comasării claselor și al închiderii unor școli, sălile de clasă vor fi supraaglomerate — chiar și cu 36 de elevi la liceu — astfel că școlarii vor avea nevoie de mai multe meditații, deoarece calitatea actului educațional din școală va scădea. Pe de altă parte, în unele clase se va face învățământ simultan, adică vor studia în aceeași sală elevi din ani diferiți, iar profesorul va preda pe rând unora, apoi altora.

Experții în educație avertizează că trebuie să ne așteptăm și la o creștere a ratei abandonului școlar, în condițiile în care unele unități de învățământ se închid, iar elevii sunt nevoiți să meargă la școli aflate la distanțe mari.

Daniel David: „Sigur începe școala luni”

„Sigur începe școala luni. Fetița mea merge luni la școală. Văd discuțiile în spațiu public. Așa cum am spus de fiecare dată, indiferent de discuții, esența unui profesor, că o fi sindicalist sau nesindicalist, este mai mulțumit sau mai nemulțumit de ceea ce se întâmplă, când are un copil în fața școlii, îl invită în școală și în sala de clasă. Ăsta este, ca să spun așa, dincolo de aspectul legal, nu vorbesc de „așa ar fi legal, așa trebuie făcut”.

Așa cum am zis și sindicatelor, și eu sunt supărat, și eu aș putea să cer demisii multe pentru cum funcționează acest sistem. Nu o fac, pentru că nu cred că cineva este direct responsabil de tot ceea ce nu funcționează. Demisia mea poate să vină foarte simplu, dacă asta rezolvă problema în Educație.”, a declarat Ministrul Daniel David.

Nicușor Dan: „Foarte probabil ne vom duce toți patru la școală, s-o lăsăm pe fetiță”

„Știți ca și mine că unele școli plănuiesc grevă. Pentru moment, pe rețeaua de părinții, nu am primit informația asta, deci foarte probabil ne vom duce toți patru la școală, așa cum ne-am dus în fiecare an, s-o lăsăm pe fetiță, să stăm pe lângă careu pe acolo. Soția este (n.r. în grupul de părinți), dar eu n-am fost niciodată. Eram primar și aveam niște probleme foarte mari la primărie. Îmi aduc aminte atunci și cineva m-a propus să fiu in comitetul de părinți și am zis că…mulțumesc.”, a declarat Nicușor Dan, într-un interviu exclusiv cu Sandra Stoicescu, la Antena 1.

084

Comments are closed.