Știri

Doamne ferește! Din nefericire este vorba despre fiica Mădălinei Ghenea. Vedeta este în șoc

Mădălina Ghenea trece printr-un moment tensionat după ce fiica ei, Charlotte, a fost implicată într-un incident neobișnuit pe drumul spre școală. Un șofer Uber a plecat cu ghiozdanul fetiței în portbagaj, iar vedeta, deși a alergat și a strigat după mașină, nu a reușit să recupereze lucrurile copilului.

Mădălina Ghenea, apel disperat pe rețelele sociale

Vedeta a povestit întreaga întâmplare într-un mesaj public, prin care a cerut ajutorul celor care o urmăresc:

„Astăzi dimineață, am luat un Uber ca să-mi duc fetița la școală, pentru că aveam nevoie să ajungem mai devreme și să rezolvăm ceva legat de cărțile ei. Am pus ghiozdanul în portbagaj, dar când am coborât, șoferul a plecat cu tot cu el. Am alergat după mașină, m-a văzut clar, dar nu s-a oprit. Am contactat imediat Uber, însă nu am primit niciun răspuns până acum. Pentru fiica mea, acel ghiozdan înseamnă enorm. Conținea toate temele și proiectele ei la engleză, luni întregi de muncă depusă împreună. Când a realizat că le-a pierdut, a izbucnit în plâns și și-a acoperit fața cu mânuțele, cu sufletul frânt”, a transmis Mădălina Ghenea.

Actrița a precizat că a încercat să ia legătura cu șoferul, dar apelul telefonic a fost imposibil de realizat: numărul de contact nu era alocat. Situația a determinat-o să facă un apel public:

„Sunt o mamă disperată care cere sprijin. Dacă cineva are un contact direct la Uber sau știe cum pot grăbi soluționarea acestei situații, vă rog din inimă să mă ajutați. Am fotografia șoferului și numărul de înmatriculare și sunt pregătită să depun și o plângere la poliție, dacă va fi necesar. Vă rog să distribuiți acest mesaj sau să etichetați pe cineva care ar putea contribui la recuperarea ghiozdanului. Vă mulțumesc cu recunoștință!”.

Charlotte, fiica Mădălinei Ghenea, o fetiță poliglotă și apreciată de fani

Charlotte, născută în 2017, locuiește alături de mama ei și bunica maternă la Milano, în Italia. Tatăl său, Matei Stratan, achită lunar o pensie alimentară de aproximativ 1.500 de euro. Fetița se remarcă deja prin inteligența și abilitățile lingvistice: vorbește fluent română, italiană, engleză și are cunoștințe de spaniolă.

Recent, Mădălina Ghenea a publicat o fotografie cu fiica ei care a impresionat comunitatea online. Charlotte apare dormind liniștită, cu trăsături delicate, sprâncene conturate și buze pline, asemănătoare celebrei sale mame. Imaginea a atras imediat aprecieri și comentarii pozitive din partea fanilor.

Un incident care ridică semne de întrebare asupra siguranței curselor

Episodul prin care a trecut Mădălina Ghenea readuce în atenție problemele legate de siguranța serviciilor de transport alternativ. Vedeta a transmis clar că nu va ezita să apeleze la autorități pentru a recupera bunurile fiicei sale și a subliniat că pentru un copil de opt ani pierderea unui ghiozdan cu teme și proiecte școlare este o traumă reală.

0283

Comments are closed.