Știri

S-a găsit cea mai importantă informație a asasinatului susținătorului lui Donald Trump. Explicațiile anchetatorilor FBI

Cazul asasinării activistului conservator Charlie Kirk continuă să zguduie America, iar anchetatorii scot la iveală noi informații despre posibilul motiv al crimei. Tyler Robinson, tânărul de 22 de ani arestat ca principal suspect, ar fi fost implicat într-o relație amoroasă cu colegul său de cameră, un bărbat transgender.

Surse citate de Axios au declarat că această relație și opiniile publice ale lui Charlie Kirk despre persoanele transgender ar putea fi cheia pentru înțelegerea motivației suspectului.

Legătura dintre Tyler Robinson și colegul său de cameră

Toate cele șase surse familiare cu ancheta au confirmat pentru AxiosRobinson ar fi avut o relație amoroasă cu colegul său de cameră, care își dorea să facă tranziția către identitatea de gen feminină.

Deși identitatea acestuia nu a fost dezvăluită oficial, anchetatorii au precizat că persoana este „extrem de cooperantă” și a oferit autorităților mesaje electronice schimbate cu Robinson.

„Asta s-a întâmplat? Doamne, nu”, ar fi spus colegul de cameră, arătând anchetatorilor mesajele. Într-unul dintre ele, Robinson descria cum și-a ascuns arma într-un tufiș lângă Utah Valley University, locul unde a avut loc atacul.

Suspectul, influențat de ideologia radicală

Potrivit guvernatorului statului Utah, Spencer Cox, mesajele găsite pe muniția nefolosită aveau inscripții de tip antifascist și pline de ură.

„Este destul de clar că colegul de cameră al lui Robinson știa multe și nu a spus nimic după crimă, așa că este oficial o persoană de interes și cooperează”, a declarat unul dintre oficiali.

Anchetatorii verifică inclusiv dacă grupuri de stânga din Utah ar fi avut cunoștință de planurile suspectului sau dacă i-au oferit sprijin material după atac. Axios a relatat că unul dintre aceste grupuri și-a șters profilul de pe rețelele sociale imediat după incident.

Context politic și dezbateri aprinse

Motivul și ideologia lui Robinson au aprins o dispută aprinsă pe scena politică. Conservatorii îl acuză că era un radical de stânga, în timp ce liberalii subliniază educația sa într-un mediu conservator din Utah.

Guvernatorul Cox a declarat pentru Wall Street Journal: „Este clar pentru noi și pentru anchetatori că era vorba de o persoană profund îndoctrinată de ideologia de stânga.”

Donald Trump a acuzat la rândul său „stânga radicală” pentru tragedie, insistând că astfel de incidente nu s-ar fi produs dacă el ar fi fost președinte.

Cine a fost Tyler Robinson?

Tânărul de 22 de ani provine dintr-o familie conservatoare din Utah, unde pasiunea pentru arme și vânătoare era parte din viața de zi cu zi. Fusese un elev premiat și obținuse o bursă de 32.000 de dolari la Universitatea de Stat din Utah, însă a rămas doar un semestru, mutându-se ulterior la un program de ucenicie în domeniul electric.

După atac, Robinson s-ar fi întors acasă. Tatăl său l-a recunoscut în imaginile publicate de FBI și, după ce a cerut sfatul unui pastor, a decis să îl denunțe autorităților.

Un detaliu tulburător înainte de crimă

Cu doar câteva ore înainte de atac, Charlie Kirk fusese întrebat la o dezbatere de la universitate:
„Știți câți americani transgender au fost autori de atacuri armate în masă în ultimii 10 ani?”
La care activistul a răspuns: „Prea mulți.”

Declarația lui Kirk, combinată cu resentimentele lui Robinson, ar putea fi unul dintre factorii care au declanșat tragedia.

sursa foto: Hepta

017

Comments are closed.