Știri

A murit Emil Guiu la doar 22 de ani

O nouă tragedie a lovit județul Arad în această dimineață. Un tânăr de doar 22 de ani, Emil Guiu, din localitatea Mișca, și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut între localitățile Apateu și Satu Nou.

Accidentul care a curmat viața lui Emil

Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs în jurul orei 5:50, atunci când tânărul a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar autoturismul s-a răsturnat în afara carosabilului. Impactul a fost devastator, iar Emi, cum era cunoscut de prieteni și familie, a murit pe loc.

Primele date arată că viteza ar fi fost principalul factor care a dus la producerea tragediei. Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate împrejurările accidentului.

Durere imensă pentru familia și comunitatea din Mișca

Moartea lui Emil a lăsat în urmă o durere fără margini. Tânărul era fiul unei angajate din primăria comunei Mișca, iar localnicii au numai cuvinte de laudă la adresa lui. „Bun, harnic, cuminte, fără vicii, o durere fără margini pentru întreaga noastră comunitate”, spun oamenii care l-au cunoscut.

Tragedia este și mai greu de suportat pentru familie, care se pregătea de nunta fratelui lui Emil. În loc de bucurie, acum întreaga comunitate trăiește clipe de doliu.

Comunitatea din zonă lovită de alte tragedii

Moartea lui Emil Guiu vine la doar o zi după ce Iulia, o tânără de 20 de ani din Șepreuș, și-a pierdut viața în spital, în urma gravului accident produs pe 5 septembrie, la Șimand.

Atunci, un microbuz condus de un bărbat austriac s-a izbit violent, iar impactul a fost fatal pentru șofer. Diana și Iulia, două surori de 19 și 20 de ani, au fost rănite grav. Din păcate, Diana a murit la două zile după accident, deși abia se căsătorise, iar soțul ei, aflat la volan, a supraviețuit rănit.

Iulia, sora ei, a luptat pentru viață până ieri seară, când organismul a cedat, după aproape două săptămâni de speranțe.

Județul Arad, marcat de tragedii rutiere

În doar câteva zile, două comunități din Arad, Mișca și Șepreuș, au fost răvășite de pierderea unor tineri aflați la început de drum. Oameni care aveau toată viața înainte s-au stins brusc, lăsând în urmă familii îndurerate și comunități unite în suferință.

Dumnezeu să îi odihnească în pace!

0257
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.