Ghiță Găinaru, un locatar al blocului din Rahova, în care a avut loc explozia de vineri, a participat la toate demersurile făcute de oameni pentru a se rezolva problema scurgerilor de gaz și mirosului care se simțea pe casa scării. Acesta a povestit, în exclusivitate, că o firmă recomandată de Distrigaz a venit joi seara și a rupt sililiul, a dat drumul la robinetul de gaze fără să verifice apartamentele, apoi echipa a cerut 1.500 de lei, cu promisiunea că vor verifica astăzi.
Pentru că oamenii nu au vrut să plătească fără să se facă verificarea, lucrătorii au închis gazele din nou și au lăsat sigiliul rupt.
„La ora 7:00 (n.r. joi) m-a sunat administratora să cobor că miroase a gaze pe casa scării. Am coborât, am luat o hotărâre împreună să oprim noi gazul din spate, că aveam manetele. Cei de la Distrigaz au venit când ne-a izolat blocul și ne-au pus robinetul la juma de metru de pământ unde se jucau toți copiii și ne închideau gazele. Am făcut o sesizare, au venit și zice Domnule, n-avem ce să facem decât vă dăm maneta asta, robinetul ăsta, și umblați când e nevoie, îl puneți. Și era la mine și am coborât cu administratora. Am zis miroase urât, hai să închidem repede gazele.
Între timp au ajuns și cei de la Distrigaz, le-au închis ei din coloana principală, au pus sigiliu și după aceea au zis dacă vrem să ni să deschidă gazele, să sunăm la o firmă tot dată de ei”, a povestit bărbatul.
„Și ne-au dat un număr de telefon. Administratora a luat legătură cu firma respectivă, a zis că ne costă 2.700 lei să vină să verifice toate apartamentele și să ne dea drumul la gaz. Am zis ok. La ora 17:00, au venit, au rupt sigiliul, a dat drumul la gaz, zice să-mi plătiți 1.500 lei.
Cei de care cu care am luat legătura colaborează cu Distrigazul. Ei au rupt sigiliul, au dat drumul cică 1.500 lei. Și acum doamna ministrator zice „Domnule, cum să vă dăm 1.500 lei? Nu trebuie să verificați, că am vorbit că trebuie să verificați? Și zice: „nu, vă dăm drumul, plătiți 1.500 lei, vă dăm drumul până mâine și mâine trebuie să semnăm un contract în care să vă montăm senzor la fiecare apartament. Și n-am fost de acord cu acea plată. Să dăm drumul la gaz fără să fie verificată nicio țeavă și domnul s-a dus, a închis robinetul la loc cu sigiliul rupt. S-a închis și a plecat și a fost bun plecat. A rămas mirosul același de puternic în scară. Am stat cu ușile deschise toată noaptea la bloc și dimineață s-a produs ceea ce s-a produs.”, a mai precizat locatarul.
Antena 3 CNN a obținut datele de contact ale companiei și a contactat reprezentanții acesteia, care neagă că angajații de acolo au făcut verificări sau că ar fi rupt sigiliul. Ei spun că au făcut „doar o constatare”, pentru că administratora a refuzat să încheie un contract pentru a se face o revizie și a se remedia pierderile.
„Noi am fost la fața locului și i-am comunicat doamnei că nu îndeplinea condițiile instalația. Doamna nu a vrut să continuie contractul. Nu existau senzori de gaz, nu aveau senzori de detecție. Nu au umblat la instalația de gaze (n.r. colegii)”, a declarat, la Antena 3 CNN, reprezentantul companiei care a fost joi seara la fața locului.
„Dimineață eu am plecat la muncă. Aceeași miros pe casa scării. Am ajuns la muncă, am vorbit iar cu administratora, zic eu sun să vină cineva, că e imposibil. Adică nu înțeleg de ce miroase atât de puternic. Nu am apucat să ajung la 20m de bloc, că a sărit în aer când veneam.”, a mai precizat bărbatul.
Distrigaz a transmis vineri, într-un comunicat de presă, că alimentarea cu gaze a fost oprită ca măsură de siguranță joi dimineață. Tot atunci, echipa Distrigaz a sigilat robinetul de branșament. Compania a adăugat că, vineri dimineață, locatarii au sesizat din nou la numărul de urgențe al Distrigaz Sud Rețele prezența unui miros puternic de gaze în bloc. O echipă a ajuns la fața locului chiar în momentul producerii exploziei, iar agentul de intervenție a constatat că sigiliul era rupt.
Așadar, potrivit Distrigaz:
16 octombrie, ora 07:08: locatarii sună la Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze al Distrigaz Sud Rețele și reclamă un miros puternic de gaze în bloc
16 octombrie, ora 09:18: echipa de intervenție oprește alimentare cu gaze și sigilează robinetul
17 octombrie, ora 08:44: locatarii sună din nou la Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze al Distrigaz Sud Rețele și reclamă mirorul puternic de gaze în bloc
17 octombrie, în jurul orei 09:00: are loc explozia, echipa de la Distrigaz ajunge la fața locului chiar atunci și la scurt timp constată că sigiliul instalat cu o zi înainte era rupt
Se pare, însă, că joi seara, în jurul orei 17:00, firma autorizată recomandată de Distrigaz a trimis doi angajați la fața locului. Aceștia au rupt sigiliul și au dat drumul la gaze fără a verifica fiecare apartament în parte.
Precizările companiei Distrigaz
Potrivit Distrigaz, joi, 16 octombrie, în jurul orei 07:08, în Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze al Distrigaz Sud Rețele s-a primit o sesizare despre existența mirosului de gaze în bloc.
„Echipele de intervenţie ale companiei s-au deplasat imediat la fața locului, unde au constatat, cu aparatele de specialitate, prezența gazului natural în respectiva scară și au luat ca măsură de siguranță sistarea alimentării cu gaze naturale a imobilului respectiv, sigilând robinetul de branșament la ora 09:18, în aceeași zi de 16 octombrie, în conformitate cu legislația în vigoare”, se arată în comunicatul citat.
Vineri dimineață, la ora 08:44, Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze al Distrigaz Sud Rețele a fost sesizat din nou, cu privire la prezența unui miros de gaze naturale la același imobil.
„Echipele de intervenție ale companiei au ajuns la fața locului în momentul producerii exploziei. În același timp, au ajuns la fața locului și pompierii, iar agentul de intervenție al Distrigaz Sud Rețele a constatat sigiliul rupt de pe robinetul închis în ziua precedentă”, a transmis Distrigaz.
Autoritatea Națională pentru Reglementare în domeniul Energie (ANRE) a transmis că a demarat un control la Distrigaz Sud Rețele „pentru a verifica dacă modalitatea de acțiune/intervenție a operatorului de distribuție a respectat prevederile legale, precum și asupra firmelor care au asigurat verificarea echipamentelor care consumă gaze naturale din respectivul loc de consum.”
Între-o intervenție la Antena 3 CNN, directorul Distrigaz Sud Rețele, Dan Pintilie, a spus că în momentul de față „prespunerea” este că cineva a dat drumul la gaze.
„Din primele informații, noi am închis gazul aseară în blocul respectiv, ieri, și cineva se pare că a rupt sigiliul și a redeschis gazul acolo. Asta presupunem că s-a întâmplat, după ce noi am închis gazul ieri, cineva a redeschis, a rupt sigiliul pe care îi pun ai noștri pe robineți și a redeschis”, a spus el.
Întrebat dacă a fost rechemată echipa, Pintilie a confirmat că „probabil s-a redeschis robinetul acolo, nu avea de unde să fie prezența gazului acolo. Echipa s-a dus din nou acolo și când echipa ajungea s-a produs explozia.”
Întrebat dacă este posibil ca locatarii să fi apelat la o altă firmă autoritzată pentru a deschide robineții, șeful Distrigaz a spus că nu știe. „Suntem într-o celulă de criză și facem toate investigațiile.”