O nouă tensiune la granițele Europei de Est ridică nivelul de alertă în cadrul NATO, după ce Lituania a raportat o încălcare a spațiului său aerian de către avioane militare rusești. Incidentul a determinat o reacție imediată din partea Alianței Nord-Atlantice, care a ridicat de la sol două aeronave Eurofighter Typhoon pentru interceptare.
UPDATE, 27 OCTOMBRIE 2025 :Lituania va închide granița cu Belarus și va doborî baloanele care i-au invadat spațiul aerian
Premierul lituanian Inga Ruginiene a anunțat, luni, că Lituania va închide granița cu Belarusul. Decizia a fost luată după ce mai multe „baloane de contrabandă” au intrat în spațiul aerian al țării, scrie The Guardian.
Singurele situații exceptate de la această regulă sunt pentru diplomați și pentru cetățenii europeni care pleacă din această țară.
„Așa vrem să trimitem un semnal Belarusului și să-i spunem că niciun atac hibrid nu va fi tolerat aici”, a declarat Ruginiene, luni, după ședința Consiliului de Securitate.
De asemenea, Ruginiene a mai subliniat că Lituania nu va exclude invocarea Articolului 4 din Tratatul NATO.
Premierul lituanian a mai anunțat faptul că țara sa va începe să doboare baloanele contrabandiștilor care trec granița din Belarus, după ce acestea au întrerupt în repetate rânduri traficul aerian, notează Reuters.
Incidentele din Lituania se adaugă unui tipar îngrijorător în Europa în ultimele luni, alimentând temerile că operațiuni sub acoperire pot viza infrastructura fără avertisment.
Joia trecută, Lituania a declarat că două avioane militare ruse au intrat în spațiul său aerian timp de aproximativ 18 secunde. Potrivit armatei lituaniene, avioane spaniole Eurofighter Typhoon ale Poliției Aeriene Baltice a NATO au fost mobilizate și patrulează zona după incursiunea aeronavelor rusești.
Aeroporturile din München, Oslo și Copenhaga au suferit întreruperi scurte din cauza unor presupuse drone, declanșând alerte mai ample în rândul membrilor NATO, pe fondul creșterii încălcărilor spațiului aerian.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Două aeronave rusești au încălcat spațiul aerian al Lituaniei
Forțele armate lituaniene au anunțat că un avion de vânătoare Sukhoi Su-30 și un avion-cisternă Iliushin Il-78, aparținând Federației Ruse, au pătruns în spațiul aerian al țării în jurul orei 15:00. Aeronavele au venit din direcția exclavei ruse Kaliningrad și au rămas în zona de interceptare aproximativ 18 secunde, potrivit informațiilor publicate de Reuters.
Reacția dură a premierului Lituaniei
Premierul Inga Ruginiene a condamnat ferm acțiunea Rusiei, descriind-o drept o sfidare a ordinii internaționale și o amenințare la adresa securității europene. „Acest incident demonstrează încă o dată că Rusia se comportă ca un stat terorist, sfidând dreptul internaţional şi securitatea ţărilor vecine”, a declarat șefa Guvernului.
Aceasta a subliniat că Lituania se bazează pe sprijinul NATO și că țara este pregătită să-și apere teritoriul. „Împreună cu aliaţii noştri, suntem atenţi şi vom apăra fiecare centimetru al ţării noastre”, a transmis premierul.
Reacția președintelui Gitanas Nausėda
Și președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, a confirmat incidentul, catalogându-l drept o „încălcare flagrantă a dreptului internațional”. Liderul de la Vilnius a anunțat că Ministerul Afacerilor Externe va convoca reprezentanții Ambasadei Rusiei pentru explicații oficiale. „Este un comportament imprudent și periculos, care nu poate fi trecut cu vederea”, a spus Nausėda.
Autoritățile lituaniene iau în calcul posibilitatea ca incidentul să fi avut loc în timpul unei operațiuni de realimentare în zbor, însă nu exclud o provocare deliberată din partea Moscovei.
Rusia, tot mai agresivă la granițele NATO
Nu este prima dată când avioanele rusești pătrund neautorizat în spațiul aerian al statelor membre NATO. În luna septembrie, Estonia a semnalat un incident similar, în care trei aeronave MiG-31 au intrat pe teritoriul său, determinând autoritățile de la Tallinn să solicite activarea articolului 4 al tratatului NATO.
Situații tensionate au fost raportate și în Polonia, unde forțele aeriene au doborât mai multe drone rusești care au încălcat spațiul său aerian. La scurt timp, un episod asemănător s-a produs și în România, în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei, când fragmente de aparate de zbor rusești au ajuns pe teritoriul național.
Incidentul din Lituania readuce în atenție vulnerabilitatea flancului estic al NATO și necesitatea unei reacții ferme și coordonate în fața provocărilor tot mai frecvente din partea Moscovei.




