Emeric Ienei, marele gentelman al fotbalului românesc, a decedat azi, la 88 de ani, din cauza unei comoții cerebrale, la locuința sa din Oradea. Sandu Boc, apropiatul lui Emerich Ienei, a confirmat informația pentru Gazeta Sporturilor. Ienei a intrat direct în legenda sportului rege de la noi și de pretutindeni.
Un personaj de o eleganță fără egal în comportament și în discurs, Ienei și-a dedicat toată viața sportului cu balonul rotund, fiind jucător, internațional, antrenor de club și al naționalelor României și Ungariei.
Emeric Ienei: singurul antrenor care a adus un trofeu de aur fotbalului românesc
Deține cea mai mare performanță din fotbalul românesc, ca antrenor, fiind cel care a condus Steaua București spre cucerirea celui mai important trofeu european la nivel de cluburi. Primul și singurul!
Pe 7 mai 1986, roș-albaștrii, cu Emeric Ienei pe bancă, aduceau acasă Cupa Campionilor Europeni, după o finală cu Barcelona, disputată pe pământ iberic, la Sevilla.
A fost atunci 0-0 după 120 de minute, iar la penaltyurile de departajare, românii s-au impus cu 2-0, prin execuțiile transformate de Marius Lăcătuș și Gabi Balint. În aceea seară, portarul Stelei, Helmut Duckadam, avea să pareze toate cele 4 penaltyuri bătute de jucătorii blau-grana, intrând astfel în Cartea Recordurilor, cu o performanță încă neegalată.
Ultimul meci pe care l-a văzut pe stadion: în septembrie 2023, la un FC Bihor – FCSB în Cupa României
Ienei fost și selecționer al naționalei României, pe care a condus-o la un turneu final mondial, Italia ’90, și la Euro 2000, de fiecare dată „tricolorii” reușind să treacă de faza grupelor. Ca sportiv și antrenor la Steaua, a fost și cadru militar, el fiind înaintat în urmă cu câțiva ani la gradul de general de brigadă (o stea), în rezervă.
Măcinat de probleme inerente de sănătate, dureri de picioare și o inimă tot mai slăbită, uneori pierzîndu-se printre amintiri, a trăit discret și liniștit în ultimii ani, la Oradea, orașul pe care îl iubea atât de mult.
I-a fost și mai greu, starea sa de sănătate deteriorându-se și mai mult după ce soția sa, fosta mare scrimeră, campioană mondială în ’69 și dublă medaliată cu bronz çu echipa la Olimpiadele Mexico ’68 și Munchen ’72, Ileana Gyulai, a decedat în 2021, la 75 de ani. Cei doi puteau fi văzuți zilnic făcând scurte plimbări prin oraș, prin apropierea casei, el ajutându-se și de o cârjă.
Emeric Ienei mai fusese căsătorit cu actrița Vasilica Tastaman, cu care a avut doi copii, Călin și Cristina. Tehnicianul a continuat să iasă destul de des din casă în ultimul timp, ajutat de un însoțitor sau de cel care i-a rămas foarte apropiat, fostul internațional Alexandru Boc.
În printre cele din urmă apariții în media, Emeric Ienei spunea că își dorea să se refacă fizic pentru a mai putea merge la un meci de fotbal, pe stadion. Și chiar a reușit, în septembrie 2023, să fie prezent pe arena din Oradea la partida de Cupa României dintre FC Bihor Oradea și FCSB, fiind aplaudat frenetic de cei peste 10.000 de oameni care au asistat la meci.
A ratat însă meciul de retragere al Generației de Aur, din mai, fiindcă starea de sănătate nu i-a permis să se mai deplaseze la București, pentru a mai fi încă o dată alături de elevii săi de la echipa națională. Dar a primit prin intermediul lui Alexandru Boc o plachetă omagială cu ocazia acelui eveniment.
Vă dați seama ce șansă am avut?! I-am pregătit pe Puiu Iordănescu, pe Marcel Răducanu, pe Boloni, pe Gică Hagi, pe Lăcă, pe Belo, pe Gică Popescu, pe Dan Petrescu, pe Chivu, pe Mutu, pe Adi Ilie… Doamne, tot ce a avut mai bun fotbalul românesc în ultima jumătate de secol a trecut prin mâna mea! Am avut aproape întotdeauna fotbaliști formidabili la dispoziție. Și, poate, am avut și eu ceva fler, ceva inspirație… Voi ați văzut antrenori mari cu jucători slabi? În special la Steaua și la națională, am lucrat cu oameni de calitate. Și pe gazon, și în afara lui. Fără acești oameni extraordinari, probabil că aș fi rămas un anonim
Emeric Ienei, pentru GSP.ro
Eventul la debutul ca antrenor principal
Emeric Ienei a debutat ca antrenor principal în vara lui 1975, la Steaua. Era un tehnician de numai 38 de ani, care nu mai fusese șeful bîncii tehnice nicăieri. Dar care avea avantajul că jucase pentru echipa din Ghencea 12 sezoane. O perioadă în care își trecuse în palmares 3 titluri de campion și 3 Cupe ale României. Plus că în 1973 fusese secundul lui Gheorghe Constantin, tot la Steaua.
Primul meci din acel sezon a fost total nereușit. Pe 17 august 1975, Sameș, Iordănescu, Marcel Răducanu, Liță Dumitru și celelalte staruri ale formației bucureștene pierdeau la Reșița, 1-2. A urmat un 0-0 pe terenul Rapidului, la capătul unei prestații șterse. Iar ziarul „Sportul” remarca faptul că „militarii” suferă la capitolul omogenitate.
Cel dintâi succes a venit abia în runda a treia. Un 2-1 destul de chinuit cu Farul. După care au venit alte două remize, 1-1 cu ASA cu FC Argeș.
Și totuși, sub conducerea lui Emeric Ienei, echipa din Ghencea și-a revenit. Și a câștigat titlul, la 7 puncte diferență de Dinamo, marea rivală. Mai mult, roș-albaștrii s-au impus și în Cupă, 1-0 în finala cu CSU Galați. Astfel, tânărul tehnician își trecea eventul în CV, la debutul său ca antrenor principal. O performnanță pe care nimeni n-ar fi anticipat-o cu numai câteva luni în urmă.
