Horia Moculescu a murit miercuri, 12 noiembrie, la Spitalul Matei Balș din Capitală. Trupul neînsuflețit al maestrului va fi depus vineri la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” din București.
Horia Moculescu a murit la 88 de ani
Horia Moculescu, unul dintre cei mai apreciați artiști din țara noastră, a murit pe 12 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani. În urmă cu două săptămân fusese internat pe secția ATI a Institutului „Matei Balș” din Capitală, din cauza unor probleme pulmonare grave.
În vara acestui an, au apărut imagini îngrijorătoare cu compozitorul. Acesta era vizibil slăbit, în cărucior cu rotile. Ulterior, el declara că acela nu este un scaun cu rotile, ci unul de birou, care are roţi, dar recunoştea că urmează de mai mulţi ani un tratament şi că starea sa de sănătate nu era una bună.




