Vești importante pentru pensionarii din România, mai ales în contextul unui an marcat de înghețarea pensiilor și de majorarea taxelor. Casa Națională de Pensii a anunțat că toate taloanele pentru luna decembrie au fost deja tipărite, iar plata sumelor începe în primele zile ale lunii. Cea mai importantă noutate este că pensionarii care au venituri de până la 2.574 de lei vor primi un ajutor suplimentar de 400 de lei, o măsură aprobată de premierul Ilie Bolojan.
Cine beneficiază de ajutorul de 400 de lei
Guvernul a decis ca doar pensionarii care au venituri lunare mai mici de 2.574 de lei să primească acest sprijin financiar la plata pensiei din decembrie. Vorbim despre aproximativ 2,6 milioane de beneficiari care vor primi banii în doar câteva zile.
Este singura majorare admisă de premierul Ilie Bolojan, după ce a decis înghețarea pensiilor și a salariilor plătite de stat. De cealaltă parte, aproximativ două milioane de pensionari care au venituri mai mari de 2.574 de lei nu primesc niciun ajutor și nicio majorare în acest final de an.
Când se plătesc pensiile în decembrie
Casa Națională de Pensii a transmis că taloanele au fost tipărite, iar distribuirea pensiilor se va face în perioada 2–15 decembrie, conform programului stabilit. Pentru cei care primesc pensia prin poștă, poștașii vor livra sumele la domiciliu în această perioadă.
Pentru pensionarii care au ales plata pe card, banii vor intra în conturi pe 12 decembrie.
Un an greu pentru pensionari: pensii înghețate, taxe noi și inflație ridicată
2025 a fost unul dintre cei mai dificili ani pentru seniorii din România. Pensiile au fost înghețate, ceea ce înseamnă că nu s-a aplicat nicio indexare cu rata inflației. Mai mult, și anul viitor pensiile vor rămâne la același nivel, conform măsurilor adoptate de Guvern.
Pe lângă stagnarea veniturilor, mulți pensionari au fost afectați și de suprataxare. Cei cu pensii de peste 3.000 de lei au fost obligați să plătească CASS, după o nouă măsură guvernamentală. În același timp, facturile și costul traiului au crescut, iar inflația a redus puterea de cumpărare.
Ce urmează pentru pensionari
Ajutorul de 400 de lei este o gură mică de aer pentru o parte importantă dintre seniori, însă rămân în continuare numeroase categorii care nu beneficiază de nicio susținere suplimentară. Guvernul nu a anunțat alte măsuri pentru pensionari în acest final de an, iar reevaluarea pensiilor urmează să fie analizată abia în 2026.




