Știri externe

O nouă tragedie zguduie lumea. Sunt cel puțin 12 răniți și s-au raportat și morți, inclusiv copii

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 12 au fost rănite în noi atacuri cu drone ruseşti asupra Ucrainei, au anunţat luni autorităţile locale, informează dpa.

Un bărbat de 51 de ani a murit din cauza rănilor suferite în urma unui atac care a vizat regiunea Dnipropetrovsk, din estul Ucrainei, unde alte cinci persoane au fost rănite, inclusiv o fată de 13 ani şi un băiat de 14 ani, au declarat autorităţile.

În regiunea Sumî, din nord-estul Ucrainei, o clădire rezidenţială cu mai multe etaje a fost lovită într-un atac cu drone, rănind şapte civili, au declarat oficialii.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească luni la Londra cu aliaţii săi europeni pentru a discuta o propunere a SUA care vizează încheierea războiului, început după invazia lansată de Rusia în februarie 2022.

Discuţiile au loc în prezent între oficiali ucraineni şi americani, pe de o parte, şi între SUA şi Rusia, pe de altă parte, fără implicarea directă a Europei.

Ucraina se apără împotriva invaziei Rusiei de peste trei ani şi jumătate, cu sprijinul partenerilor occidentali.

Cernigău: bloc de locuințe avariat de o dronă rusească

În Cernigău, o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc de locuințe, rănind trei persoane, dintre care una a fost transportată la spital. În urma impactului, au fost deteriorate ferestrele și conducta de gaz, iar pompierii au intervenit pentru lichidarea incendiului izbucnit la rețeaua de gaze.

La fața locului a fost instalat un „Punct de reziliență”, unde psihologii Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență acordă sprijin persoanelor afectate. Până în prezent, 24 de persoane au beneficiat de asistență psihologică.

Regiunea Sumî: atac cu drone asupra unui bloc cu 9 etaje din Ohtîrka

În regiunea Sumî, trupele ruse au atacat cu drone un bloc de nouă etaje din orașul Ohtîrka, provocând un incendiu în apartamentele de la etajele 2–5.

În timpul intervenției, 35 de locatari au fost evacuați, iar alte șapte persoane, inclusiv un copil, au fost scoase dintre dărâmături din locuințele avariate. Din cauza riscului unor atacuri repetate, operațiunile de salvare au fost temporar întrerupte. Ulterior, toate focarele de incendiu au fost lichidate, iar în prezent continuă îndepărtarea structurilor distruse.

Informațiile privind numărul total al victimelor sunt în curs de actualizare, iar autoritățile precizează că tuturor persoanelor afectate li se acordă sprijinul necesar.

074
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.