Medicul care și-a pierdut viața în timpul serviciului la Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan” din Rovinari, județul Gorj, avea un istoric medical complicat, marcat de probleme cardiace. Potrivit colegilor, acesta urma să fie supus unei operații de bypass, însă intervenția fusese amânată din cauza kilogramelor în plus și a istoricului familial de afecțiuni cardiace. Tragedia s-a produs ieri, 11 decembrie, când medicul chirurg Ovidiu Bogdan Cîrstina, în vârstă de 48 de ani, s-a prăbușit brusc în timpul unei consultații, chiar în fața unui pacient.
Cauza morții medicului din Rovinari: probleme cardiace preexistente
Primele informații indică drept cauză a decesului afecțiunile cardiace de care medicul suferea de mai mult timp. Acesta se afla în timpul programului de lucru când starea sa s-a deteriorat brusc. Managerul spitalului a povestit momentele dramatice:
„Am fost anunțat de către un coleg medic că domnul doctor Cîrstina nu se simte bine, că a leșinat, ceva de genul. Am alertat colegii din spital, s-au mobilizat exemplar, dar, din păcate, pentru domnul doctor nu s-a mai putut face nimic.”, a spus Constantin Cosmin Vavură, managerul spitalului, scrie antena3.ro.
Conform colegilor apropiați, medicul urma să treacă printr-o intervenție majoră pe cord, dar decizia a tot fost amânată:
„Urma să facă și o operație de bypass, pe care a amânat-o și din cauza kilogramelor, și a istoricului familial. Era un medic care făcea și multe gărzi, dar cred că acum nu a fost vorba de epuizare. Era un medic respectat, foarte civilizat, empatic cu pacienții”, a spus Cosmin Răuţ, un coleg al regretatului medic.
Cine era medicul Ovidiu Bogdan Cîrstina
Dr. Ovidiu Cîrstina se transferase în urmă cu șase ani de la Timișoara la Rovinari, unde devenise un membru important al echipei medicale. Acesta era specialist în chirurgie generală și era cunoscut pentru profesionalismul și dedicarea cu care își trata pacienții. Medicul era căsătorit cu o asistentă medicală din același spital, iar vestea morții sale a căzut ca un trăsnet asupra tuturor colegilor și apropiaților.
Tragedia a provocat un val de tristețe în comunitatea medicală, unde era apreciat atât pentru competență, cât și pentru comportamentul impecabil față de pacienți și colegi.
Mesajul transmis de Spitalul Orășenesc „Sf. Ștefan” Rovinari
Reprezentanții spitalului au publicat un mesaj emoționant, exprimând durerea și regretul pierderii unui coleg de valoare:
„Colectivul Spitalului Orășenesc ‘Sf. Ștefan’ Rovinari anunță cu profund regret și tristețe trecerea în neființă a celui ce ne-a fost deopotrivă coleg și prieten, dr. Cîrstina Ovidiu Bogdan – medic specialist în chirurgie generală. În aceste momente grele, ne alăturăm durerii familiei greu încercate. Vom păstra amintirea vie a unui profesionist care și-a slujit pacienții cu pasiune, devotament și în spiritul jurământului depus. Dumnezeu să îl odihnească în pace și să îi așeze sufletul în loc luminat și fără durere!”, a transmis conducerea spitalului pe rețelele sociale.
Tragedia scoate din nou la lumină problemele cu care se confruntă personalul medical: stres, gărzi multiple, afecțiuni ignorate sau tratate superficial din lipsă de timp. Comunitatea medicală deplânge pierderea unui specialist exemplar, iar familia și colegii se pregătesc acum să-l conducă pe ultimul drum.




