Media

Întreaga Românie plânge din nou. A murit A murit Radu F. Alexandru

Scriitor, dramaturg, publicist și om politic, Radu F. Alexandru a încetat din viață vineri, în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 82 de ani, lăsând în urmă o operă literară de mare profunzime și o carieră publică solidă. Dispariția sa reprezintă o pierdere majoră pentru cultura română, fiind considerat unul dintre cei mai jucați și mai influenți autori români contemporani, un dramaturg al ideilor, al frământărilor morale și al marilor întrebări existențiale.

Anunțul morții sale a fost făcut de conducerea Teatrul Național I. L. Caragiale din București, instituție pe a cărei scenă au fost montate numeroase piese semnate de Radu F. Alexandru și care a avut un rol esențial în consacrarea operei sale teatrale.

Drumul său în literatură a început devreme. A debutat în proză la doar 23 de ani, în paginile revistei Gazeta Literară, iar în 1971, la vârsta de 28 de ani, publica primul său volum, „Cu fața spre ceilalți”, la Editura Eminescu. Acest debut a marcat începutul unei cariere literare consistente, construită cu rigoare intelectuală și o profundă preocupare pentru condiția umană.

De-a lungul anilor, Radu F. Alexandru s-a impus ca un nume de referință al dramaturgiei românești. Piese precum Dilema, Dinu, Saltimbancii, Mansarda, Iubiri, O șansă pentru fiecare, Omul care face minuni, Privind în jur cu ochi fără lumină, Nimic despre Hamlet sau Domnul Sisif au fost jucate pe scenele multor teatre din țară, bucurându-se de aprecierea publicului și a criticilor. Textele sale au fot recunoscute pentru forța ideilor, pentru dialogul dens și pentru modul în care reușeau să surprindă tensiunile societății și ale individului.

După 1990, Radu F. Alexandru a avut o prezență activă și în viața politică, fără a abandona creația culturală. A fost membru fondator al Partidului Liberal Democrat și a ocupat funcția de senator în trei legislaturi: 1996–2000, 2000–2004 și 2008–2012. În această perioadă, s-a remarcat prin intervenții publice articulate și prin interesul constant pentru cultură, educație și valori democratice. Totodată, a fost consilier politic al lui Theodor Stolojan, președintele PLD la acea vreme.

Pe lângă activitatea literară și politică, Radu F. Alexandru a avut și o intensă activitate publicistică, realizând emisiuni de radio și televiziune, prin care a contribuit la dezbaterea publică și la promovarea culturii. Ultimii ani i-au adus noi confirmări artistice importante. După premiera din 2016 a comediei satirice „Luminița de la capătul tunelului”, a revenit pe scena Teatrului Național cu piesa „GERTRUDE”, un spectacol-eveniment montat de regizorul de renume internațional Silviu Purcărete. Montarea a fost considerată unul dintre cele mai puternice momente ale stagiunii teatrale 2023–2024, fiind descrisă drept un reper al teatrului românesc contemporan.

În mesajul transmis de Teatrul Național din București se arată că Radu F. Alexandru lasă în urmă „o prodigioasă creație dramaturgică și cinematografică” și că, prin dispariția sa, cultura română pierde una dintre personalitățile sale de excepție, un autor care a influențat decisiv teatrul de idei din România.
Înmormântarea lui Radu F. Alexandru va avea loc luni, 29 decembrie, la ora 12.00, la Cimitirul evreiesc din Șoseaua Giurgiului nr. 2, unde familia, prietenii, colegii de breaslă și admiratorii operei sale îi vor aduce un ultim omagiu.

0104
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.