Știri

Cât timp poate fi păstrată piftia la frigider. Cum ne dăm seama că nu mai este bună de mâncat

Piftia se numără printre preparatele care nu lipsesc de pe masa românilor de Revelion. Specialiștii avertizează că acest fel de mâncare necesită condiții speciale de depozitare și are o durată limitată de păstrare, chiar și la frigider.

Cât timp poate fi păstrată piftia la frigider. Mulți români se întreabă câte zile poate fi consumată în siguranță și dacă poate fi congelată.

Cât timp poate fi păstrată piftia la frigider. Avertismentul specialiștilor

După fierberea îndelungată a cărnii și a oaselor, piftia trebuie lăsată la rece pentru a se închega, apoi consumată într-un interval relativ scurt. Pentru a se păstra cât mai bine, specialiștii ne recomandă să fie depozitată în caserole sau vase de ceramică, bine acoperite cu capac sau folie alimentară.

Potrivit experților, piftia poate fi păstrată la frigider timp de maximum 4-6 zile, la o temperatură constantă cuprinsă între 0 și 4 grade Celsius. Dacă temperatura variază sau ușa frigiderului este deschisă frecvent, preparatul se poate strica mai repede.

Cum ne dăm seama că piftia nu mai este bună. La ce semne să fim atenți

Semnele care indică faptul că piftia nu mai este bună de consum includ mirosul acru, schimbarea culorii, apariția unor pete gălbui sau gri, gelatină devenită apoasă ori carne cu aspect lipicios. În oricare dintre aceste situații, preparatul trebuie aruncat. Chiar dacă nu prezintă modificări vizibile, piftia nu ar trebui consumată după 5–6 zile.

Pentru a-i prelungi prospețimea, este indicat ca piftia să fie porționată în cantități mici și acoperită foarte bine, pentru a preveni uscarea sau contaminarea, potrivit cancan.

Dacă dorești să te bucuri de acest preparat și după sărbători, piftia poate fi congelată, unde rezistă până la 2–3 luni fără să își piardă gustul sau textura. Dezghețarea trebuie făcută lent, în frigider, pentru a-i menține consistența.

034

Comments are closed.