Știri externe

A murit Brigitte Bardot

Cea mai frumoasă femeie a secolului XX, după cum apreciau mulți, Brigitte Bardot, un adevărat simbol al cinematografiei franceze, a murit duminică, la vârsta de 91 de ani, a anunșat Fundația Brigitte Bardot într-un comunicat de presă citat de BFM TV.

„Fundaţia Brigitte Bardot anunţă cu imensă tristeţe decesul fondatoarei şi preşedintei sale, doamna Brigitte Bardot, actriţa şi cântăreaţa de renume mondial, care a ales să renunţe la prestigioasa sa carieră pentru a-şi dedica viaţa şi energia bunăstării animalelor şi Fundaţiei sale”, se arată în comunicatul transmis AFP de fundaţie, în care nu se menţionează ziua sau locul decesului.

La începutul lunii decembrie, Bardot le-a transmis fanilor să nu-şi facă griji pentru starea ei de sănătate, tot prin intermediul unui comunicat transmis de fundaţia sa.

Frumoasa actriță, adorată de public, a avut curajul să înfrunte timpul și rănile sale. A părăsit lumea cinematografiei în urmă cu aproape cincizeci de ani și, de atunci, și-a dedicat toată energia apărării animalelor.

De la „Et Dieu… créa la femme” („Și Dumnezeu a creat…femeia”), cu care a declanșat o adevărată revoluție, la „Mépris” („Disprețul”), Brigitte Bardot a fost timp de aproximativ cincisprezece ani cea mai faimoasă actriță din lume, urmărită de paparazzi, înainte de a renunța la această viață pentru a se dedica acțiunilor caritabile și a-și păta legenda afișând din ce în ce mai mult apropierea de ideile de extremă dreapta.

Brusc, Franța și, în scurt timp, întreaga lume au avut ochi doar pentru Brigitte Bardot. „Un corp sălbatic, animalic, liber, explodează pe ecran”, scria criticul Jean Douchet. „Acesta subminează și revoluționează moravurile sociale din Franța și din lume.” Revoluția Bardot tocmai începuse, urmând să dea naștere unui adevărat mit, notează Le Monde.

A jucat în 56 de filme înainte de a-și încheia cariera în 1973 și de a se dedica apărării animalelor.

Fidelă francheții sale, ea a declarat în paginile revistei Vogue, referindu-se la simbolul pe care l-a reprezentat: „Nu-mi pasă de emanciparea femeilor. Mă așez pe ea. În ceea ce privește libertatea sexuală, femeile nu m-au așteptat pentru a se elibera. Ce neînțelegere! Nu am fost niciodată scandaloasă. Am fost pur și simplu cea care am vrut să fiu.”

A venit în România

Angajată până la sfârșitul vieții în lupta împotriva maltratării animalelor, ea a lansat recent un apel împotriva practicii vânătorii cu câini. Iar în septembrie anul trecut, a lansat o campanie în favoarea adopției și împotriva abandonului animalelor.

Brigitte Bardot s-a dedicat apărării drepturilor animalelor, mai ales a câinilor şi focilor, având meritul de a fi convins autorităţile Uniunii Europene să creeze o legislaţie care să interzică importul pieilor puilor de focă în ţările UE.

În 1986 a înfiinţat Fundaţia Brigitte Bardot pentru Îngrijrea şi Protecţia Animalelor, vânzându-şi casa şi bijuteriile, iar apoi a devenit vegetariană. Actriţa a avut câteva intervenții în țara noastră, legate de problema câinilor fără stăpân. Ea a fost la Bucuresti, in 2001, in timpul mandatului de primar general al lui Traian Basescu. Cei doi au semnat atunci un protocol pentru sterilizarea masiva a cainilor fara stapan. Se estimează că ar fi donat peste 140.000 de dolari pentru sterilizarea în masă a câinilor vagabonzi din Bucureşti.

În anul 2007, a fost aleasă de revista Empire printre cele mai sexy 100 de actriţe de film din toate timpurile.

„BBcedarul meu”, lansată în septembrie

„Libertatea înseamnă sa fii tu însuţi, chiar şi atunci când asta deranjează”, proclama actriţa Brigitte Bardot în prefaţa cărţii sale intitulate „Mon BBcedaire” („BBcedarul meu” – titlul reprezintă un joc de cuvinte bazat pe contopirea iniţialelor artistei, BB, şi cuvântul „abecedar” – n.red.), lansată în septembrie, şi în care vedeta franceză îşi exprimă opiniile – adeseori incisive – despre lume, informează AFP, preluată de Agepres.

Cartea „Mon BBcedaire”, care „a fost scrisă în întregime de mână”, este prezentată de editura Fayard ca „o incursiune în personalitatea unei femei care şi-a marcat epoca prin independenţa, angajamentul şi îndrăzneala sa”.

Începând cu litera „A”, de la „abandon”, şi până la litera „Z”, de la „zoo”, Brigitte Bardot, în vârstă de 91 de ani, a redactat câteva rânduri, cu scrisul ei rotund, despre cuvintele alese chiar de ea şi numele de locuri sau personalităţi pe care le-a cunoscut.

Ea îşi declară astfel dragostea pentru Jean-Paul Belmondo, „un tip formidabil, un actor genial, amuzant şi curajos”, dar consideră că Alain Delon „purta în el ce e mai bun şi ce e mai rău” şi că Marcello Mastroianni era, deşi „şarmant”, „un actor bun, dar fără geniu şi fără o personalitate cu adevărat memorabilă”.

În erotism, actriţa franceză, descoperită prin filmul „Şi Dumnezeu… a creat femeia” (1956), vede „jocuri amoroase în care totul este permis, cu imaginaţie, perversitate tulburătoare şi ştrengărie amoroasă”.

Referindu-se la Saint-Tropez, unde a cumpărat o vilă, „La Madrague”, Brigitte Bardot regretă că acest „mic sat de pescari atât de frumos” a fost înlocuit de un „oraş al miliardarilor, în care nu mai recunoşti nimic din ceea ce îl făcea fermecător”.

Brigitte Bardot considera, de asemenea, că Franţa a devenit „monotonă, tristă, supusă, bolnavă, distrusă, devastată, obişnuită, vulgară…”. Dreapta este „singurul remediu urgent pentru agonia Franţei”, a adăugat actriţa, cea care şi-a revendicat apropierea de Marine Le Pen, din partidul Rassemblement national (RN).

Foarte discretă în mass-media, Brigitte Bardot şi-a publicat volumul de memorii, intitulat „Initiales BB” („Iniţiale BB”), în anul 1996.

075
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.