Știri externe

Decizia deceniului în lume. Ce au hotărât Trump, Zelenski și Putin

Volodimir Zelenski și Donald Trump s-au întâlnit la Mar-a-Lago.

„Cred că ambii președinți vor un acord și trebuie să-l terminăm (războiul n. red.). Nu e nimic mai important decât să încheiem acest război și cred că avem un acord bun pentru Ucraina, bun pentru toată lumea.

Poporul (lui Zelenski – n. red.) este un popor foarte brav. Voi vorbi cu Vladimir Putin după această discuție.

Nu am termene limită. Termenul meu limită este să opresc acest război.

Vom avea garanții de securitate, țările europene vor fi implicate în protejarea Ucrainei, sunt oameni grozavi în Europa, toți vor să oprească acest război”, a spus Donald Trump.

„Vă mulțumesc mult, domnule președinte, echipele noastre au făcut tot ce au putut și cred că au ajuns într-un punct foarte important cu ajutorul dumneavoastră. Sper că vom putea ajunge la pace cât mai repede posibil”, a spus și Volodimir Zelenski.

Ce spune consilierul lui Putin despre discuția pe care Trump a avut-o cu dictatorul rus

Consilierul lui Putin, Iuri Ușakov, a dat detalii despre conversația pe care Trump a avut-o cu Putin înainte de întâlnirea cu Zelenski. Principalele declarații ale lui Ușakov, potrivit TASS:

Iuri Ușakov spune că Putin a fost de acord cu propunerea lui Trump de a continua lucrările la o soluționare în cadrul unor grupuri de lucru special create;

Parametrii grupurilor de lucru privind Ucraina vor fi anunțați la începutul lunii ianuarie;

Liderul american a afirmat „necesitatea” încheierii războiului cât mai repede posibil;

Putin și Trump au opinii în general similare, conform cărora un armistițiu temporar nu va face decât să prelungească conflictul din Ucraina;
Trump l-a sunat pe Putin pentru a discuta o soluționare înainte de a se întâlni cu Zelenski;

Părțile au convenit să vorbească din nou telefonic după întâlnirea dintre președintele SUA și Zelenski;

Putin i-a spus lui Trump că „este logic” ca Ucraina să ia o decizie privind Donbasul „fără întârziere”, având în vedere „situația în evoluție de pe front”;
Președintele SUA a ascultat „cu atenție” evaluările rușilor privind perspectivele de a ajunge la un acord;

Conversația cu Putin a fost aranjată la inițiativa lui Trump;

Este necesară o „decizie responsabilă” din partea Ucrainei pentru a pune capăt definitiv ostilităților;

Conversația a durat 1 oră și 15 minute și a fost prietenoasă, cordială și profesională.

0134
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.