Știri

Este știrea deceniului. SUA a atacat masiv. Asta mai lipsea

Președintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat vineri, că Statele Unite au distrus săptămâna trecută o ‘mare instalație’, în cadrul a ceea ce Washingtonul descrie drept operațiuni militare împotriva traficului de droguri desfășurat de Venezuela, dar nu a precizat dacă atacul a fost efectuat pe teritoriul acestei țări, relatează luni agențiile AFP și EFE.

Într-o nouă declarație, acordată presei luni, el a spus că Statele Unite au lovit o zonă de acostare unde se încărcau nave cu droguri, transmite Reuters.

În interviul difuzat vineri, în care a abordat și presiunile SUA asupra președintelui venezuelean Nicolas Maduro, președintele american a susținut că Statele Unite au atacat o instalație, despre care a spus că era folosită pentru a produce ambarcațiuni destinate traficului de droguri.

‘Ei au o mare uzină și o mare instalație (…) de unde vin navele’, a afirmat Trump, în interviul acordat miliardarului John Catsimatidis, unul dintre susținătorii săi, la postul de radio WABC.
‘În urmă cu două nopți, am distrus-o. Deci i-am lovit foarte tare’, a adăugat el, fără a preciza locația acelei instalații sau alte detalii.

Nici Pentagonul nu a oferit detalii și a îndrumat presa să se adreseze Casei Albe, care la rândul ei nu a răspuns. Nici guvernul venezuelean nu a comentat declarația lui Trump.

Vorbind luni în fața presei în Florida, la reședința sa de la Mar-a-Lago, el a afirmat că a fost lovită o zonă de acostare unde se încărcau nave cu droguri. ‘A fost o explozie majoră în zona docurilor unde se încărcau ambarcațiunile cu droguri’, a indicat președintele SUA. ‘Am lovit toate ambarcațiunile, iar acum lovim zona (…), este zona de implementare’, a adăugat el.

Președintele american încearcă să-l înlăture de la putere pe președintele venezuelean Nicolas Maduro, acuzându-l pe acesta că ar conduce o vastă rețea de trafic cu droguri. De partea sa, Maduro afirmă că Statele Unite urmăresc de fapt să pună mâna pe petrolul Venezuelei, țară unde activele și operațiunile petroliere au fost naționalizate cu mulți ani în urmă.

Armata americană a bombardat în ultimele săptămâni o serie de nave acuzate de SUA că transportă droguri, ucigând peste 100 de persoane în Caraibe și Pacific. După ce Trump a ordonat o blocadă maritimă împotriva petrolierelor ce acostează în porturi din Venezuela, marina militară americană a confiscat deja trei astfel de petroliere încărcate cu țiței, acțiuni descrise de președintele Maduro drept piraterie.

091
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.