Președintele SUA, Donald Trump, a publicat în urmă cu puțin timp pe rețeaua sa, Truth Social, o imagine despre care spune că îl înfățișează pe președintele venezuelean după capturarea sa de către forțele speciale americane.
Nicolas Maduro, aflat acum la bordul USS Iwo Jima și îndreptându-se spre New York împreună cu soția sa, este probabil ținut într-o cameră a ofițerilor împreună cu soția sa, a declarat fostul comandant suprem al forțelor aliate NATO, James Stavridis, pentru CNN.
Vedeți mai jos primele imagini oficiale cu Maduro, publicate de președintele SUA.
Iwo Jima, o navă de asalt amfibie multifuncțională de mari dimensiuni, a fost desfășurată în Caraibe „în sprijinul misiunii Comandamentului Sudic al SUA (…) de a combate traficul ilicit de droguri și de a proteja patria”, conform postării navei Marinei americane pe rețelele sociale.
O gardă a pușcașilor marini este probabil postată în fața ușii camerei de stat și s-au luat măsuri de precauție pentru a ca înauntru să nu existe nimic pe care Maduro să-l poată folosi ca armă, a estimat fostul ofițer de rang înalt.
„Gândiți-vă la el ca și cum s-ar afla într-o cameră mică, cu două paturi supraetajate, unul pentru el și unul pentru soția sa. Probabil are un duș și poate o toaletă”, a detaliat Stavridis.
Amiralul în retragere a adăugat că nu există un protocol pentru deținerea unui șef de stat încarcerat pe o navă de război a Marinei SUA, așa că probabil căpitanul „lucrează cu ofițerii săi din subordine” pentru a stabili cel mai bun loc de detenție temporară.
Donald Trump: „Capturarea lui Maduro s-a făcut la ordinul meu. Operațiunea, o dovadă a forței și competenței SUA”
„Forțele Armate ale SUA au desfășurat o operațiune militară extraordinară în capitala Venezuelei. A fost una dintre cele mai uimitoare și puternice dovezi ale forței și competenței armatei militare din istoria SUA”, a spus președintele SUA, Donald Trump, într-o declarație în direct în care a dat detalii despre operațiunea în urma căreia a fost capturat președintele venezuelean Nicolas Maduro.
„Nicio națiune din lume nu ar fi putut realiza ceea ce a realizat America (sâmbătă) , într-o perioadă atât de scurtă de timp. Toate capacitățile militare venezuelene au fost anihilate, deoarece bărbații și femeile din armata noastră (…) l-au capturat cu succes pe Maduro în miez de noapte”, a continuat el.
Statele Unite „vor conduce Venezuela” până când va putea avea loc o „tranziţie corespunzătoare” în această ţară, a adăugat preşedintele american.
El a precizat că SUA sunt pregătite să desfăşoare un al doilea atac dacă va fi nevoie, dar nu sunt indicii că ar fi necesar un astfel de atac în prezent.
Trump dă detalii în direct despre operațiunea de capturare a lui Nicolas Maduro
Președintele SUA, Donald Trump, este așteptat să vorbească în curând, de la reședința din Florida, despre operațiunea americană în urma căreia președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a fost capturat, urmând să fie adus în Statele Unite pentru a fi judecat pentru „narco-terorism”.
Trump: SUA se vor implicat „foarte mult” în industria petrolieră din Venezuela
Statele Unite vor fi „foarte implicate” în industria petrolieră a Venezuelei, ca urmare a operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolas Maduro, a declarat sâmbătă președintele Donald Trump pentru Fox News.
Anterior capturării sale, Maduro a acuzat SUA că vizează, prin tentativele de răsturnare a sa de la putere, resursele de țiței ale țării.
Primele imagini cu Maduro

În fotografie, Maduro este îmbrăcat într-un combinezon gri, are, aparent, mâinile legate, între care ține o sticlă cu apă.
Președintele venezuelean are ochii acoperiți și căști pe urechi.
Anterior, Trump a spus la Fox News că Maduro și soția sa au fost duși pe nava USS Iwo Jima, una dintre navele de război americane care navighează în Caraibe.
Ei urmează să fie transportați la New York, pentru că au fost puși sub acuzare pentru infracțiuni de „narco-terorism”, a adăugat președintele SUA.




