Știri

Răzvan Ionescu a murit

Actorul Răzvan Ionescu a încetat din viaţă la vârsta de 71 de ani, conform Teatrului Naţional Bucureşti.

”Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti deplânge plecarea în Lumină a actorului, scriitorului şi profesorului universitar Răzvan Ionescu, care a înnobilat scena TNB cu roluri memorabile în spectacole precum „Menajeria de sticlă”, „Rivalii”, „Anton Pann” şi „Amanţii însângeraţi”, conform unui mesaj postat de instituţia de cultura.

Răzvan Ionescu s-a născut pe 2 noiembrie 1955. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, secţia actorie, promoţia 1979, clasa prof Octavian Cotescu, precum şi Facultatea de Teologie, promoţia 1996.

După actorie, și-a dedicate viața teologiei

Înainte de a se retrage din luminile rampei pentru a se dedica teologiei, a mai urcat pe scenele Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ şi Bulandra.

A primit Marele premiu de interpretare cu recitalul de poezie şi chitară clasică Rime de mătase la prima ediţie a Galei tânărului actor, Costineşti, 1983, Premiul de Interpretare pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul de Teatru „Lucian Blaga” 1995, precum şi Premiul Nottara pentru cel mai bun rol al stagiunii la Studioul Cassandra cu rolul Eddie Carbonne – „Vedere de pe pod” de Arthur Miller – rol de diplomă, 1979.

07

Comments are closed.