Știri

O nouă tragedie zguduie România. Sunt mulți răniți și morți

O persoană a murit şi alte trei au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un autotren s-au ciocnit, pe DN 17, în judeţul Suceava. Traficul este blocat complet în urma accidentului.

Accidentul rutier s-a produs pe DN 17, între localităţile Stroieşti şi Ilişeşti, fiind implicate un autotren fără încărcătură şi un microbuz.

Acolo intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje SAJ.

Potrivit ISU Suceava, în microbuz se aflau patru persoane, doi bărbaţi şi două femei.

„Conducătorul microbuzului a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru extragerea acestuia. Din nefericire, după extragere, s-a declarat decesul acestuia de către medicul de pe una dintre ambulanţele SAJ. Celelalte trei persoane, policontuzionate, din microbuz au primit îngrijiri medicale şi sunt transportate la UPU Suceava”, a precizat sursa citată de News.ro.

Şoferul autotrenului nu necesită îngrijiri medicale.

Traficul rutier pe DN 17 a fost blocat în totalitate și a fost reluat târziu în seară.

DOLJ: 5 răniţi după un accident produs pe DN 65C, la Murgaşi

5 persoane au fost rănite într-un accident produs, marţi dimineaţă, pe DN 65C Craiova – Horezu, în zona localităţii doljene Murgaşi.

Două autoturisme şi un autotren au fost implicate în coliziune, precizează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Din cauza accidentului, traficul rutier în zonă a fost oprit temporar.

O victimă a rămas blocată într-o maşină, fiind necesară intervenția echipelor de descarcerare.

075
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.