Media

Din păcate este vorba de emisiunea Mireasa. Anunțul a fost făcut acum

Unul dintre concurenții de la Mireasă a încălcat regulamentul emisiunii. Așa cum era de așteptat, conducerea show-ului nu a trecut cu vederea abaterea și a aplicat o sancțiune conform regulilor interne. Ce s-a întâmplat, de fapt.

În gala Mireasa din 13 februarie 2026, Simona Gherghe a făcut anunțul oficial privind sancțiunea aplicată unui concurent care a încălcat regulamentul emisiunii.

Ce concurent a încălcat regulamentul la Mireasă. Cum a fost sancționat

Alan a încălcat regulamentul vorbind despre votare cu Sebastian. Băiatul a spus că vrea să fie nominalizat pentru eliminare.

„Mă votează toți băieții. M-aș supăra. Eu îți spun ce îmi doresc și tu nu ții cont…”, i-a spus Alan lui Sebastian.

Discuția dintre cei doi a fost considerată o încălcare gravă a regulilor emisiunii, pentru că participanții nu au voie să vorbească despre voturi sau să ceară să fie nominalizați pentru eliminare.

În gala Mireasa, Simona Gherghe a anunțat că Alan primește imunitate și că întreaga casă a băieților va fi afectată timp de o săptămână, pentru că nu vor mai primi colete.

„V-am mai spus ce nu e voie. O încălcare gravă a regulamentului, așadar. Nu avem voie să vorbim despre votare, cu atât mai mult să ne auto propunem cum ai făcut-o tu, Alan! Prin urmare, o să primește imunitate. Eu am tot pomenit despre ce nu avem voie. Pe lângă asta, o să primiți și o sancțiune comună, pentru că nici Sebastian nu ți-a zis să te oprești. În casa băieților, vreme de o săptămână, nu mai intră nimic: nici scrisori, nici colete.”, a spus Simona Gherghe.

Dorian de la Mireasa a făcut-o pe Aliz să plângă

La petrecerea de la sfârșitul săptămânii trecute, Aliz și Dorian au avut un moment de apropiere. Cei doi tineri au dansat împreună și la un moment dat Aliz a făcut un gest ceva mai îndrăzneț, l-a ciupit pe Dorian de fesieri.

După gestul făcut de Aliz, Dorian a zâmbit, însă ulterior a ajuns la concluzia că ceea ce a făcut tânăra nu a fost potrivit. Concurentul a descris-o pe cea de care se declarase interesat ca fiind neserioasă.

”Pe moment mi s-a părut amuzant. Sincer, n-am mai pățit chestia asta. Am avut nevoie de timp să analizez situația”, a spus Dorian la Mireasa, Capriciile Iubirii.

Tânăra a spus că a făcut acest gest pentru că s-a simțit în largul ei și pentru că ea, de fel, e mai jucăușă.

„În momentul ăla m-am simțit în largul meu. Dacă mi-ar fi spus pe moment că îl deranjează, nu se ajungea aici. M-a deranjat cum a pus problema. Au fost gesturi din partea amândurora, nu doar din partea mea. Nu consider că am făcut un gest exagerat. Și el venea la mine. Îl mai plac pe Dorian”, a spus Aliz.

00
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.