Trump: Consiliul Păcii va supraveghea ONU
Donald Trump a declarat că ar vrea ca așa-zisul „Consilu al Păcii” să supravegheze ONU, o declarație care confirmă temerile că președintele SUA vrea să înlocuiască ONU cu propria sa entitate.
„Consiliul Păcii aproape că va supraveghea ONU și se va asigura că funcționează corespunzător”, a spus Trump în cadrul reuniunii inaugurale a panelului, la Washington.
Trump nu a vorbit de eliminarea completă a ONU. În schimb, a afirmat că organizația ar trebui consolidată pentru a aborda mai eficient problemele globale, lucru pe care, în opinia sa, nu l-a făcut în ultimii ani.
„Ne vom asigura că agențiile sale sunt funcționale. Au nevoie de ajutor și au nevoie de ajutor din punct de vedere financiar. O vom ajuta financiar și ne vom asigura că ONU sunt viabile”, a declarat Trump.
Unul dintre motivele pentru care ONU se confruntă cu dificultăți financiare este faptul că Statele Unite nu au plătit aproape patru miliarde de dolari din contribuțiile datorate. Secretarul său general a avertizat asupra unui „colaps financiar iminent”. Trump a spus că cei care minimalizează importanța ONU greșesc.
„ONU are un potențial extraordinar. Mulți oameni nu au fost de acord cu ce am spus. Au zis: «Nu ar trebui să spui asta, pentru că, știi, nu ne pasă de ONU». Nu, este cu adevărat foarte importantă și cred că, în cele din urmă, își va atinge potențialul. Aceea va fi o zi mare”, a spus el.
Trump: SUA vor contribui cu zece miliarde la Consiliul Păcii
Președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor contribui cu 10 miliarde de dolari la „Consiliul Păcii”.
„Vreau să vă anunț că Statele Unite vor face o contribuție de 10 miliarde de dolari la Consiliul Păcii”, a declarat Trump, adăugând că suma „este foarte mică dacă o compari cu costurile războiului”.
Adresându-se țărilor membre ale consiliului, Trump a continuat: „Împreună putem realiza visul de a aduce o armonie durabilă într-o regiune chinuită de secole de război, suferință și carnagiu”.
Trump se laudă cu liderii pe care i-a susținut și au câștigat alegeri
Președintele Donald Trump a părut să își asume o parte din merit pentru ascensiunea unor lideri străini, invocând sprijinul său public, inclusiv pentru șefa guvernului Japoniei, Sanae Takaichi, și pentru președintele Argentinei, Javier Milei, amintind și alte susțineri pe care le-a oferit.
„Nu ar trebui să susțin pe nimeni, dar susțin oameni atunci când îmi plac”, a spus Trump. „Am avut un palmares foarte bun în a susține candidați în Statele Unite, dar acum susțin și lideri străini, inclusiv Viktor Orban, care este aici, și alții”.
Arătând spre Milei, Trump a spus: „Era puțin în urmă în sondaje. A ajuns să câștige la o diferență zdrobitoare”.
„Tocmai am susținut-o pe prim-ministra Japoniei. Era într-o cursă strânsă, dar probabil urma să câștige, iar ea își dorea cel mai mare scor din istoria Japoniei. Așa că mă place foarte mult”.
Trump a recunoscut, de asemenea, că sprijinul său pentru Orban nu a fost tocmai bine primit în Europa.
„Nu toată lumea din Europa iubește această susținere”, a spus el. „Este în regulă. Face o treabă incredibilă. A făcut o treabă extraordinară în privința imigrației, spre deosebire de unele țări care și-au făcut singure rău”.
Donald Trump l-a numit pe Nicușor Dan „prim-ministrul României”
Președintele Statelor Unite a uitat titulatura președintelui Nicușor Dan și l-a numit „prim-ministrul României”.
„Prim-ministrul Dan al României, românii sunt un popor fantastic, mulți vin și muncesc aici în țară, ne ajută, sunt niște oameni de nădejde”, a spus Donald Trump în discursul său inaugural la Consiliul Păcii.
Trump și-a început discursul
Vă mulțumesc, e o zi mare și mulți oameni ne privesc, mai ales din alte țări pentru că avem mulți lideri invitați aici.
Cei care nu sunt aici privesc pe Zoom, sper că le place, iar presa va aprecia foarte mult ce facem. Ce facem e foarte simplu – obținem pacea. E un cuvânt ușor de spus dar greu de obținut.
(…)
Avem o relație grozavă și m-am împrietenit cu mulți dintre cei care au venit aici, sunt oameni grozavi. Mulți mi-au devenit prieteni incredibili.
(…)
Cred că este cel mai important consiliu, în ce privește puterea și prestigiul nu s-a mai văzut așa ceva. Aceștia sunt unii dintre cei mai puternici lideri mondiali.
Avem o relație grozavă și m-am împrietenit cu mulți dintre cei care au venit aici, sunt oameni grozavi. Mulți mi-au devenit prieteni incredibili.
Aproape toată lumea a acceptat, unii n-au acceptat încă și se alintă, nu merge așa, nu se face așa cu mine. Sunt câțiva pe care nu-i vrem, că-s periculoși, o să avem grijă de ei. Dar acesta este cel mai prestigios consiliu.
Am văzut multe consilii, dar ele nu sunt nimic comparat cu acesta.
(…)
Președintele Nicușor Dan este așezat la masă lângă fostul prim-ministru britanic Tony Blair
Președintele Nicușor Dan a fost așezat la masă lângă fostul prim-ministru britanic Tony Blair. Președintele a fost surprins în timp ce avea un dialog cu fostul lider britanic. Tony Blair face parte din Consiliul Executiv pentru Gaza al Consiliului Păcii.
Primele imagini cu liderii globali la Consiliul Păcii
Au apărut primele fotografii cu liderii globali la Consiliul Păcii. Au sosit și președintele și vicepreședintele SUA și secretarul de stat american. Donald Trump îi salută pe liderii globali care au acceptat invitația la Consiliul Păcii.
Muraru: Casa Albă a fost extrem de încântată că Nicușor Dan a acceptat invitația
Ambasadorul României la Washington spune că administrația Trump a fost „extrem de încântată” de prezența României la Consiliul Păcii.
„Pot să vă spun că Casa Alba a fost extrem de încântată de faptul că președintele Nicușor Dan a ales să vină, nu pentru că așa cum s-a mai spus – o interpretare profund eronată – că România ar rupe solidaritatea europeană. România nu rupe nimic pentru că România, din punctul nostru de vedere își protejează interesele și poziția în UE prin prezență, prin coordonare și participarea aceasta e un instrument, nu o schimbare de tabără, România nu blochează nicio decizie la nivel european, nu șantajează cum fac alți actori, România e un partener foarte serios și Casa Albă a apreciat această participare și contribuția pe care președintele Nicușor Dan o va anunța pentru Fâșia Gaza, pentru efortul de stabilizare și pacificare a acestei regiuni.
România acolo merge să susțină principii”, a continuat ambasadorul Andrei Muraru.
Ambasadorul Muraru: Prezența noastră înseamnă relevanță
„Cred că această participare este extrem de importantă. Nu știu în ce măsură presa îi dă tot felul de conotații, cert este că România participă și că președintele Dan este singurul șef de stat al unei țări NATO și UE care va participa la acest summit și va lua cuvântul, fiind invitat de președintle Trump și cred că prezența noastră înseamnă relevanță. Am văzut și citit multe comentarii și cred că politică externă nu înseamnă să stai deoparte, această inițiativă merge mai departe cu sau fără alți actori care au refuzat invitația și cred că e important de spus că dacă se discută despre un mecanism internațional cu impact regional și cu implicarea SUA, România nu are decât de câștigat prin acces direct la informația și la această rețea globală care se construiește și la înțelegerea din interiorul acestui plan pentru că această reuniune este dedicată reconstrucției și stabilizării Fâșiei Gaza. Se va discuta despre calendar, despre condiționalități, despre cine face ce și România promovează această linie. Nu putem să stăm deoparte într-o asemenea configurație geopolitică pentru că România are, istoric vorbind, un interes major în pacificarea Fâșiei Gaza, stabilizarea Orientului și e o țară care-și propune să participe la securitate regională.
Ce se întâmplă acolo ne privește direct când vorbim de securitate, migrație, extremism, implicații sociale. Din punctul meu de vedere, președintele a luat o decizie bună, rațională, pragmatică, curajoasă pentru că în ciuda unui cor întreg de analiști care-i cereau să nu meargă cred că a luat o decizie bună.
Eu anticipez rezultate bune”, a spus Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington D.C., joi, la Antena 3 CNN.
CNN: Trump va conduce întâlnirea ca pe o ședință de Guvern
Donald Trump va conduce reuniunea Consiliului de Pace ca pe una dintre ședințele de cabinet, a declarat un oficial american pentru CNN.
În loc de oficialii din cabinetul său, însă, i se vor alătura reprezentanți din țări precum Qatar, Arabia Saudită, Egipt, Ungaria și chiar Belarus, care este membră a consiliului, în ciuda faptului că se află sub sancțiuni americane și europene pentru sprijinirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Pe lângă Trump, se așteaptă să vorbească secretarul de stat Marco Rubio; ginerele lui Trump, Jared Kushner; ambasadorul SUA la Națiunile Unite, Mike Waltz; trimisul special al SUA, Steve Witkoff, fostul prim-ministru britanic Tony Blair, care face parte din comitetul executiv al Consiliului de Administrație; și Înaltul Reprezentant Nickolay Mladenov , care servește drept legătură cheie între consiliu și comitetul tehnocratic palestinian, alături de alți participanți, potrivit unui înalt oficial american.
Donald Trump l-a invitat pe Nicușor Dan să aibă o intervenție la reuniunea Consiliului Păcii de la Washington
Donald Trump l-a invitat pe Nicușor Dan să aibă o intervenție la reuniunea Consiliului Păcii de la Washington, a transmis CEO-ul Antena 3 CNN, Mihai Gâdea.
Puțini lideri care vor participa la reuniune au fost invitați să aibă o intervenție.
În deschiderea reuniunii va vorbi Donald Trump. Apoi va susține un discurs vicepreședintele JD Vance.
România nu e membru al Consiliului, dar gestul președintelui american de a-l invita pe Nicușor Dan să adreseze câteva cuvinte este important.
Prezența lui Nicușor Dan la Washington este urmărită cu interes, sunt mulți care vor să vadă dacă președintele român va avea o poziție suficient de vizibilă.
Antena 3 CNN va transmite într-o ediție fără precedent această vizită a lui Nicușor Dan în SUA și intervenția sa.
Întâlnirea de joi va avea loc la Institutul American pentru Pace, o clădire privată, aflată la câțiva kilometri de Casa Albă
Corespondență Antena 3 CNN de la Washington, înainte de discuțiile din Consiliul pentru Pace.
„Întâlnirea de joi va avea loc la Institutul American pentru Pace, o clădire privată, aflată la câțiva kilometri de Casa Albă.
A fost deja instalat un covor roșu în fața clădirii, iar în zonă sunt desfășurate echipaje de poliție și de securitate.
Întâlnirea va începe cu discursul lui Trump despre reconstrucția Gazei, un proiect care ar putea ajunge la 70 de miliarde de dolari, bani despre care președintele american a spus că are o parte, 5 miliarde de dolari, de la țările membre și din donații.
Nicușor Dan e prezent în calitate de observator, o declarație diplomatică de susținere a unui proiect umanitar, de menținere a păcii.
România consideră SUA ca fiind un aliat cheie pe plan de securitate și în politica internațională. Deși până acum nu a fost confirmată o întâlnire între Donald Trump și Nicușor Dan, această prezență a Președintelui României la prima întâlnire a Consiliului ar putea să reprezinte un prim pas în acest sens”, a relatat Camelia Ureche.
Consiliul pentru Pace al lui Trump: Europenii, divizaţi în legătură cu participarea UE la o reuniune
Statele europene nu au avut o poziție comună în legătură cu prezenţa unei responsabile a UE la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii al preşedintelui american, Donald Trump, joi, o decizie puternic criticată de Franţa.
Comisara europeană Dubravka Suica merge joi la Washington pentru această reuniune, fără ca UE să adere la Consiliul pentru Pace al lui Trump. Comisia explică faptul că doreşte să facă auzită poziţia europeană cu privire la „partea specifică dedicată Gazei”.
Dar această vizită a fost întâmpinată cu foarte multă răceală de unele ţări ale Uniunii Europene, în special de Franţa, care a condus opoziţia, miercuri, în timpul unei reuniuni a ambasadorilor, la Bruxelles, potrivit unor diplomaţi europeni. Susţinută de Spania, Belgia şi Irlanda, Franţa a transmis că Comisia Europeană nu a primit niciun mandat din partea statelor europene pentru a participa la această reuniune, considerând-o ilegală în temeiul tratatelor UE.
Franţa şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea că acest Consiliu pentru Pace ar putea concura cu ONU şi ar putea slăbi normele dreptului internaţional.
În schimb, două state europene au intenţionat să participe la acest organism: Ungaria lui Viktor Orban, autoproclamat aliat al lui Donald Trump, şi Bulgaria.
Alte ţări vor trimite reprezentanţi la această reuniune inaugurală, în special Italia, prin prezenţa ministrului său de externe, Antonio Tajani.
Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump a fost conceput pentru a pune capăt războiului din Fâşia Gaza, dar carta sa îi atribuie un obiectiv mult mai extins: rezolvarea conflictelor armate la nivel mondial.
Membrii permanenţi ai Consiliului Păcii trebuie să plătească 1 miliard de dolari pentru a adera, ceea ce a stârnit critici conform cărora consiliul ar putea deveni o versiune „cu plată” a Consiliului de Securitate al ONU.
Comisia Europeană, anunţând deplasarea pe care o va face Dubravka Suica, a precizat că UE nu este membră a acestui Consiliu pentru Pace şi şi-a exprimat rezervele cu privire la „guvernanţa” acestui organism şi „compatibilitatea acestuia cu Carta ONU”.
Ce se află pe agenda primei reuniuni
Principalul obiectiv al reuniunii inaugurale de joi este un plan de reconstrucţie pentru Gaza, care a fost în mare parte redusă la ruine de războiul Israelului, susţinut diplomatic şi înarmat de SUA.
Este de aşteptat ca SUA să anunţe fonduri în valoare de 5 miliarde de dolari de la statele membre „pentru eforturile umanitare şi de reconstrucţie din Gaza”.
De asemenea, este de aşteptat să se afle mai multe detalii despre aşa-numita Forţă Internaţională de Stabilizare, care ar urma să menţină ordinea în Gaza, conform planului în 20 de puncte al administraţiei Trump anunţat anul trecut. Aceasta propunea un armistiţiu etapizat în Gaza, dezarmarea Hamas şi înfiinţarea unei structuri de guvernare tehnocrată pentru a administra teritoriile palestiniene în perioada de tranziţie.
Consiliul pentru Pace a fost prezentat oficial în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia, luna trecută. Jared Kushner, ginerele lui Trump şi membru executiv, a prezentat, de asemenea, o viziune de reconstrucţie strălucitoare – incluzând staţiuni balneare şi turnuri înalte – pentru Gaza, o prezentare condamnată de grupurile de advocacy palestiniene ca fiind „imperialistă”.
Delegația care îl însoțește pe Nicușor Dan la Washington
Din delegaţia şefului statului fac parte consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, consilierul prezidenţial pentru politici economice şi sociale, Radu Burnete, şi consilierul de stat din cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice şi Românii de Pretutindeni, Vlad Ionescu.
Într-un interviu dat la Radio România Actualităţi, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că „este în interesul României” să participe la Consiliul Păcii, în calitate de observator.
Şeful statului a declarat că organizaţia are o Cartă pe care au semnat-o deja statele ce au devenit membre şi în aceasta sunt prevederi care sunt în contradicţie cu angajamente internaţionale pe care România şi le-a luat.
„Membrii acestei organizaţii îşi propun împreună să dispună sancţiuni, dar România are obligaţie faţă de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sancţiunile pe care le-ar putea dispune faţă de o ţară sau faţă de un operator economic şi atunci evident că suntem oameni serioşi, nu putem semna încălcându-ne obligaţia pe care ne-am asumat-o deja”, a explicat preşedintele.
Potrivit acestuia, în cursul zilei de joi, la Washington, are loc o primă întâlnire de lucru a acestei organizaţii.
„După ce am primit invitaţia de a participa la această şedinţă, la prima întâlnire, am solicitat alte tipuri de clarificări. (…) După câteva zile de discuţii cu partea americană am stabilit ce înseamnă să fii observator la această reuniune. Credem că e în interesul României să participe în această calitate de observator”, a punctat şeful statului.
Nicuşor Dan a menţionat că la această primă întâlnire se va discuta exclusiv despre Gaza. Mai mult, el a apreciat că participarea la reuniune va clarifica relaţiile bilaterale.
„Mesajul este, în opinia mea, foarte important. Au existat anumite, cum să le spunem, dubii, neîncredere, poate, după alegerile anulate, din partea administraţiei americane. Cred că prezenţa României, prin preşedintele ei, ajută la a clarifica, odată pentru totdeauna, şi diplomatic şi faţă de cetăţeni care este relaţia adevărată bilaterală între România şi Statele Unite”, a declarat Nicușor Dan.
Preşedintele a mai precizat că, în contextul participării sale la Consiliul pentru Pace, nu sunt planificate întâlniri oficiale, dar este posibil să existe „incidental o discuţie, cumva, de salon aşa, dar pentru moment o discuţie bilaterală cu agendă nu este planificată”.
Nicușor Dan merge la Washington
Președintele Nicușor Dan a plecat, miercuri după prânz, către Statele Unite ale Americii, unde va participa la Consiliul Păcii. Președintele zboară cu un avion închiriat, model Bombardier Global 6000.
Potrivit datelor Flightradar, avionul este încadrat la categoria Business jet, iar datele de zbor ale aeronavei nu au fost făcute publice. Avionul, poate fi, însă, urmărit în timp real.
Președintele a plecat cu întârziere, miercuri, după viscolul din București, zborurile de pe Aeroportul Henri Coandă fiind amânate sau anulate.
Nicușor Dan a fost nevoit să închirieze o aeronavă privată, avionul Spartan, cu care președintele a rămas blocat, luna trecută, la Paris din cauza vremii, nu putea fi folosit pentru deplasarea din SUA.
Singura soluţie viabilă pentru o deplasare externă de acest nivel este închirierea unui avion privat de pe piaţă, prin licitaţie. Şi acolo există câteva condiţii clare legate de securitate şi pază, calificarea piloţilor, puterea motoarelor, timpul de zbor şi altele.
Nicușor Dan participă, joi, la prima reuniune a Consiliului Păcii, la Washington. Președintele României participă în calitate de observator.
Potrivit agendei publicei, reuniunea din Statele Unite începe joi, la ora 17:00, ora României.




