Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a vorbit la Digi24 despre schimbările apărute în Consiliul General al Municipiului București și despre dificultățile politice care afectează activitatea administrației locale. Edilul susține că vechea majoritate nu mai este funcțională, în contextul în care PSD ar fi început să blocheze o serie de proiecte importante.
Ciprian Ciucu: „Cred că am fost ușor naiv”
Primarul Capitalei a declarat că a avut inițial convingerea că PSD va continua colaborarea în Consiliul General, având în vedere că social-democrații și liberalii se află la guvernare.
„Când am venit primar, am presupus – și cred că am fost ușor naiv – că vechea majoritate, care își negociase companiile municipale și diferitele poziții prin PMB și care l-a susținut pe domnul Nicușor Dan, va merge în continuare. Eram cu PSD – sau suntem cu PSD la la guvernare – și am zis ok, o să intrăm în aceeași logică. Și imediat, în decembrie, am dat toate atribuțiile pe care deja le avea înainte să vin eu viceprimarului PSD și am început să le vorbesc despre anumite reforme pe care urmează să le facem.
Răspunsul, în special al PSD, a fost extrem de agresiv, chiar m-a uimit. Și au început să pice proiectele pe care le-am propus. Bine, am vrut să testez majoritatea, n-am venit cu proiecte de reformă semnificative, erau de bun simț”
Proiecte blocate în Consiliul General
Ciprian Ciucu a oferit și un exemplu concret privind lipsa susținerii pentru măsurile administrative.
„De exemplu, avem obligația de a închide acele instituții care au sub 50 de angajați și avem instituții cu trei angajați, cu un angajat, cu cinci angajați care nu fac nimic în afară să consume banii pe chirii și pe niște salarii, undeva la 7 milioane împreună. Și n-au vrut să voteze cei de la PSD. Și atunci mi-am dat seama că a fost o încordare a mușchilor”
O nouă majoritate din cinci partide
În lipsa unei colaborări stabile cu PSD și PUSL, edilul Capitalei spune că este nevoit să caute o majoritate alternativă.
„Eu am presupus, nu știu dacă mai presupun acest lucru acum, că vom fi avut majoritate cu PSD și cu PUSL, așa cum e, pentru că și PSD, și PUSL, care este partidul domnului Piedone, controlează efectiv companii municipale în acest moment. Da, adică doar ei sunt în AGA, doar ei și-au pus consiliu de administrație și așa mai departe.
A existat o negociere politică și am zis ok, le iau din mers, dar nu a fost așa și sunt nevoit să încerc să facem o majoritate din cinci partide, dacă PSD și PUSL nu vor vrea să susțină acest rest de mandat. Cinci partide, respectiv Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați în România Partidul Reper, nu știu numele lung, Partidul Mișcarea Populară și Partidul Forța Dreptei”
„Majoritatea ar fi foarte, foarte fragilă”
Primarul general avertizează că o astfel de construcție politică este instabilă și presupune negocieri permanente.
„Majoritatea ar fi foarte, foarte fragilă și de aceea sunt foarte îngrijorat. Vă dați seama că în acest context și USR-ul vrea ca să își facă simțită prezența, să-și manifeste voința, să negocieze, să fie vizibil, pentru că nu poate să mă susțină doar așa, că le cer eu sau că așa ar fi normal. Și înțeleg foarte bine, la fel și ceilalți, vor vrea câte ceva. Unii sunt mai pecuniari, alții sunt mai idealiști. Și va trebui să dedic foarte mult timp muncii politice, să asigur această majoritate. Va trebui să mai am niște discuții cu domnul Băluță, dacă totuși vrea să acționeze rațional”
Relația cu liderii PSD București
Ciprian Ciucu a comentat și dinamica relației cu Daniel Băluță.
„E foarte cordial în relațiile personale… și în media e ca în luptele de la Unirii. Deci când vorbim, ok, vorbim ca oamenii, ne înțelegem sau nu ne înțelegem, mai discutăm normal, pe cifre, pe ceea ce e de discutat, după care vezi niște articole în presă și…”
Reformă administrativă la nivelul PMB
Primarul general susține că reforma administrației locale este inevitabilă.
„N-am apucat să mă văd decât cam cu jumătate din directorii din Primăria Municipiului București și undeva la 20-30% din directorii de instituții subordonate, pentru că PMB este un monstru administrativ.
Evident că este nevoie de o reformă administrativă la nivelul Bucureștiului în sine și sunt decis să fac acest lucru. Evident, ar fi fost mult mai util pentru mine și mult mai ușor dacă aș fi avut și o majoritate care să mă susțină sau cel puțin care să nu blocheze anumite lucruri care sunt absolut necesare acum”
„Sunt instituții care, dacă mâine s-ar desființa…”
Edilul a atras atenția asupra eficienței unor structuri administrative.
„Sunt instituții care, dacă mâine s-ar desființa, nu ar simți nimeni că s-au desființat. Va trebui să stăm la fiecare în parte, să ne uităm la fiecare în parte, pentru că sunt efectiv obligat să echilibrez bugetul”
Probleme bugetare majore
Ciprian Ciucu a criticat și impactul deciziilor guvernamentale asupra bugetului Capitalei.
„Exact suma care ne lipsește acum să evităm incapacitatea de plată. Deci avem deficit de finanțare fabulos, cu toate că aici se produc cei mai mulți bani pentru România”
Primarul general a subliniat că Primăria Municipiului București nu dispune de venituri proprii și depinde în totalitate de alocările guvernamentale.



