Știri

Vestea a picat ca un trăsnet în showbiz! Îndrăgita asistentă TV Laurette Atindehou a rămas…

Laurette Atindehou a reapărut în spațiul public după o perioadă îndelungată, dezvăluind motivul dramatic din spatele dispariției sale.

După luni în care nu a mai apărut în emisiuni și a lipsit complet de pe rețelele sociale, fosta asistentă TV a decis să vorbească deschis despre problema gravă de sănătate care i-a schimbat viața. Vedeta susține că a fost victima unei intervenții estetice considerate non-chirurgicale, ale cărei complicații au apărut la ani distanță.

Complicații grave după o procedură de aquafilling

Laurette a explicat că problemele au apărut în urma unei proceduri de aquafilling realizate în urmă cu aproximativ șapte ani. Intervenția presupune injectarea unui gel pentru mărirea anumitor zone ale corpului și este promovată ca fiind o alternativă mai puțin invazivă la operațiile clasice.

Deși inițial procedura i-a oferit mai multă încredere în sine, în timp au apărut complicații serioase. Vedeta se confruntă în prezent cu dureri intense și inflamații severe, care au dus la imobilizarea sa la pat pentru o perioadă îndelungată.

Laurette a mărturisit că, din luna septembrie, nu a mai putut merge din cauza durerilor puternice. Situația nu este încă rezolvată, iar aceasta urmează să treacă prin noi intervenții chirurgicale și o perioadă lungă de recuperare.

„N-am mai postat pe TikTok, n-am mai postat pe Facebook, n-am mai fost activă, n-am mai fost nici la emisiuni, n-am mai fost pe nicăieri pentru că am fost super bolnavă. Deci foarte, foarte bolnavă. Am fost imobilizată la pat, n-am putut să merg din luna septembrie. De luna trecută piciorul meu și-a mai dat drumul puțin, pot să mă mișc un pic, dar încă mai am de făcut câteva operații, cred, și apoi recuperarea.

Recuperarea o să dureze ceva de acum înainte, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper ca acum să fie mult mai bine și să pot să merg din nou. Am trecut prin niște momente de neimaginat. Asta a fost pentru mine încercarea vieții”, a spus aceasta în live-ul de pe TikTok.

Riscurile procedurii de aquafilling, semnalate și de medici

Procedura de aquafilling a generat controverse și în trecut, inclusiv în showbizul românesc. Artista Antonia s-a confruntat, la rândul ei, cu probleme serioase în urma unor intervenții similare.

Specialiștii avertizează că, deși este prezentată ca o procedură „non-chirugicală”, riscurile pot fi majore. Gelul injectat poate migra în organism, poate provoca inflamații cronice sau chiar infecții grave, iar în multe cazuri nu este absorbit complet de corp.

Complicațiile pot apărea la ani distanță de la intervenție, ceea ce face ca multe paciente să nu asocieze imediat simptomele cu procedura estetică efectuată anterior.

Avertismentul lansat de Laurette pentru femeile care vor astfel de intervenții

Vizibil afectată de experiența prin care a trecut, Laurette a transmis un mesaj clar pentru femeile care iau în calcul o astfel de intervenție estetică. Vedeta le îndeamnă să se informeze temeinic și să analizeze atent riscurile înainte de a lua o decizie.

„Am zis să spun povestea mea și vreau să știți și voi, fetelor, dacă aveți aquafilling sau dacă aveți de gând să vă faceți, nu vă lăsați păcălite, nu vă lăsați influențate de medici, nu vă injectați orice filler care conține gel pentru că, mai devreme sau mai târziu, o să vă creeze probleme foarte mari de sănătate. Migrează, se infectează și nu se absoarbe de corp. Dacă sunteți purtătoare de așa ceva mergeți și scoateți, chiar dacă nu v-a creat probleme! Și eu am zis la fel și uite că, după șapte ani, am ajuns să nu pot să merg. Aveți grijă!”, a mai spus aceasta.

Povestea Laurettei readuce în atenție pericolele ascunse ale unor proceduri estetice promovate intens ca fiind sigure și minim invazive. Cazul său devine un semnal de alarmă pentru toate persoanele care iau în calcul intervenții de înfrumusețare fără a evalua atent consecințele pe termen lung.

0139

Comments are closed.