Decizia SUA de a disloca echipamente militare suplimentare în România arată importanța geostrategică a României pentru operațiunile militare americane, susţine generalul (r) Virgil Bălăceanu într-un interviu pentru HotNews. „Dar România este un aliat de încredere al Statelor Unite? Este un aliat de încredere la nivel NATO? Sau este un aliat oscilant?”, întreabă acesta.
Cât de repede ar putea fi detectată o rachetă balistică lansată din Iran? În doar câteva zeci de secunde, spune generalul (r) Virgil Bălăceanu, într-un interviu în care explică cum funcționează sistemul de avertizare și apărare al NATO. Acesta explică ce aduc concret americanii în România, cum ar funcționa apărarea antibalistică în cazul unei lansări iraniene și de ce Bucureștiul, Sofia și Atena se află la limita maximă a razei acestor rachete.
După solicitarea Statelor Unite, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat miercuri dislocarea unor echipamente militare americane în România, decizia fiind ulterior validată de Parlament. Este vorba despre avioane de realimentare, sisteme de supraveghere aeriană și comunicații satelitare, utilizate pentru sprijin militar și avertizare timpurie. Virgil Bălăceanu spune că decizia arată importanța geostrategică a României pentru operațiunile militare ale SUA.
Generalul (r) Virgil Bălăceanu a fost reprezentant al României la comandamente NATO și comandant al brigăzii de la Mihail Kogălniceanu în perioada 2001–2004
„Ar trebui să ne întrebăm şi dacă România este un aliat de încredere al SUA”
HotNews: SUA vor aduce în România avioane americane de realimentare, sisteme de monitorizare, sisteme statelitare. Ce sunt aceste echipamente şi de ce sunt ele defensive?
Virgil Bălăceanu: Sunt defensive pentru că nu sunt echipamente destinate lovirii țintelor din Iran. Sunt echipamente de sprijin în domeniul informațiilor – pentru că, prin sistemul de sateliți militari, orice lansare de rachetă este depistată într-un termen foarte scurt, de până la 20 de secunde. Iată de ce comunicațiile satelitare sunt foarte importante atunci când vorbim de a avea o situație foarte clară a loviturilor pe care inamicul, Iranul în cazul de față, le lansează.
Pe de altă parte, dacă ai nevoie de o amplificare a sistemelor de supraveghere a spațiului aerian, atunci disloci senzori care pot să fie cu precădere aeronave care au tehnologia pentru așa ceva, cele mai cunoscute fiind aeronavele tip AWACS.
Realimentarea în aer ține de modul în care folosești aeronave fie de lovire, fie și de transport. Pentru a scurta perioada zborului, apelez la realimentarea în aer.
– Sunt ofensive, spune Cristian Tudor Popescu, pentru că alimentează avioane de atac asupra Iranului…
– Nu numai avioane de atac. Pot să alimenteze şi avioane de transport, cum ar fi C-5 sau C-17. Pot să alimenteze avioane de tip AWACS pentru a avea o perioadă mai mare de zbor pentru supravegherea zonei respective.
Ar fi o greşeală să interpretăm tot ceea înseamnă sprijin al unei acţiuni militare drept ofensivă. Nu putem spune că, dacă punem la dispoziţie baza aeriană de la Kogălniceanu, suntem şi noi participanţi la războiul din Iran.
Asta ar înseamna că şi Marea Britanie – care a pus la dispoziţie două baze aeriene – este participantă la război. La fel şi Franţa, care participă cu portavionul Charles de Gaulle. Sau Spania, care nu pune la dispoziţie bazele de la teritoriul naţional, dar participă la o grupare navală destinată unor măsuri de apărare a spaţiului aerian şi maritim european.
