Știri

Accident devastator de tren

Un accident grav s-a petrecut marți dimineață, în nordul Franței. Un tren de mare viteză TGV s-a ciocnit cu un camion la o trecere la nivel cu calea ferată. În urma impactului, mecanicul trenului a murit pe loc.

Accident feroviar grav în Franța. Tragedia a avut loc marți dimineață, în jurul orei 7:00, în localitatea Bully-les-Mines, situată între orașele Béthune și Lens, în regiunea Pas-de-Calais.

Accident feroviar grav în Franța. Mecanicul de tren a murit pe loc

Potrivit primelor informații făcute publice de compania feroviară franceză SNCF, la bordul trenului de mare viteză TGV se aflau în jur de 350 de pasageri, scrie Euronews, citat de Mediafax.

În urma impactului dintre tren și camion care transporta echipamente militare, mecanicul locomotivei nu a mai avut nicio șansă și a murit pe loc. Acesta avea în jur de 50 de ani.

De asemenea, 27 de persoane au fost rănite.

Tragedia feroviară a fost confirmată și de ministrul francez al Transporturilor, Philippe Tabarot. Acesta a anunțat că se va deplasa la locul accidentului împreună cu directorul companiei SNCF, Jean Castex, fost prim-ministru al Franței.

Din cauza accidentului, circulația feroviară între Béthune și Lens a fost suspendată pentru restul zilei, anunță operatorul regional TER Hauts-de-France.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

064
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.