Știri

Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. Incendiu fără precedent…

Aproape 160 de persoane au fost evacuate din blocul cuprins de incendiu şi că sunt pregătite 60 de unităţi locative pentru relocarea oamenilor, 41 dintre acestea fiind în acelaşi cartier, a anunțat Primăria Constanța.

„Primăria Municipiului Constanţa este alături de locatarii blocului HC 7 de pe Aleea Umanităţii, afectaţi de incendiul devastator produs în această seară (…) Au fost evacuate 157 de persoane, inclusiv copii, care au fost puse în siguranţă imediat. Toate persoanele afectate vor avea un acoperiş deasupra capului”, a transmis, marţi seară, Perimăria Constanţa.

Instituţia precizează că are disponibile 60 de unităţi locative, dintre care 41 au fost deja pregătite pentru relocarea imediată a oamenilor chiar în cadrul aceluiaşi cartier.

Nu au fost înregistrate pierderi de vieţi omeneşti

„Din fericire, până la acest moment, nu au fost înregistrate pierderi de vieţi omeneşti. Echipajele Poliţiei Locale Constanţa sunt la faţa locului pentru securizarea perimetrului, facilitarea accesului pompierilor şi menţinerea siguranţei în cartier. Totodată, echipele Primăriei Municipiului Constanţa şi ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială (DGAS) sunt prezente în teren pentru a evalua situaţia fiecărei familii”, a mai transmis Primăria Constanţa.

Nouă persoane care se aflau în interiorul clădirii în momentul izbucnirii incendiului au fost transportate la spital. O persoană a suferit arsuri pe 50% din suprafața corpului și a fost intubată.

Alți doi minori și șase adulți intoxicați cu fum au ajuns în grija medicilor. Potrivit ISU, toți sunt conștienți.

Toate resursele medicale disponibile din județ au fost direcționate către locul intervenției pentru acordarea primului ajutor și transportul eventualelor victimelor.

La faţa au intervenit intervin peste 90 de cadre şi 10 autospeciale de la ISU Constanţa, două autospeciale de la ISU Ialomiţa, două autoscări şi o autoplatformă, un echipaj de descarcerare, 9 ambulanţe SMURD B2, o ambulanţă SMURD C1, 3 autospeciale de transport victime multiple, 5 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, 6 ambulanţe SAJ tip B, un compartiment de consultaţii de urgenţă de la SAJ.

După zeci de minute în care s-au luptat cu flăcările, pompierii au reușit să stingă incendiul. Autoritățile urmează acum să stabilească de la ce a pornit focul.

011

Comments are closed.