Știri

Ultima oră! Accident rutier teribil, din păcate a murit

O studentă proaspăt căsătorită a murit în urma unui accident rutier cumplit produs duminică în județul Mehedinți. Tânăra ar fi fost efectiv strivită în autoturismul condus de soțul ei și nu a putut fi salvată, în ciuda eforturilor depuse de medicii sosiți de urgență la fața locului.

Tragedia s-a produs pe șoseaua de centură a municipiului Drobeta-Turnu Severin

Accident rutier teribil produs duminică în Mehedinți, în urma căruia o studentă proaspăt căsătorită și-a pierdut viața.

Tragedia s-a produs pe șoseaua de centură a municipiului Drobeta-Turnu Severin, unde tânăra se afla într-un autoturism condus de soțul ei.

La un moment dat, soțul studentei ar fi încercat să evite o mașină ieșită în cale de pe un drum lateral, scrie actualmehedinti.ro. Autoturismul condus de el s-a izbit violent de o mașină care circula pe celălalt sens și căreia, în urma impactului, i-ar fi sărit motorul de sub capotă!

La fața locului au sosit de urgență echipaje de intervenție

Vehiculul în care se afla studenta și soțul ei a fost proiectat în afara șoselei, pe câmp, unde s-a răsturnat.

La fața locului au sosit de urgență echipaje de intervenție, care au reușit să o scoată pe studentă din mașina răsturnată. Tânăra, strivită practic în autoturism, era în stop cardiorespirator și, în ciuda manevrelor de resuscitare, a încetat din viață.

Ea se căsătorise la începutul anului, mai notează sursa citată.

Circulația în zonă a fost oprită temporar pe ambele sensuri.

05

Comments are closed.