Este panică în Europa din cauza unui incendiu de pădure de mare amploare izbucnit în Zona de Excludere de la Cernobîl, o regiune sensibilă din punct de vedere nuclear. Temerea principală este legată de posibilitatea eliberării de particule radioactive în atmosferă, ceea ce ar putea afecta mai multe țări. Autoritățile ucrainene și europene monitorizează atent situația pentru a preveni orice risc major.
Incendiul a fost localizat, dar intervenția continuă
Un incendiu de pădure de mare amploare a fost localizat în Zona de Excludere a Cernobîlului. Stingerea incendiului continuă cu toate forțele activate, transmite luni ministerul Energiei din Ucraina.
Incendiul a fost raportat la 7 mai. La data de 10 mai, incendiul acoperea 1,2 mii de hectare. Peste 300 de pompieri sunt implicați în stingerea incendiului.
„Incendiul a fost localizat, salvatorii Serviciului de Stat de Urgență al Ucrainei (SES), împreună cu specialiști din zona de excludere, continuă să stingă”, se arată în mesajul de luni de pe canalul de Telegram al departamentului.
Autoritățile din Ucraina: nivelul radiațiilor este sub control
Ministerul Energiei din Ucraina a dat asigurări populației că în zona de excludere nu s-au înregistrat depășiri ale nivelurilor de control ale radiației gamma, iar nivelul radiației de fond comparativ cu valorile medii lunare nu a fost depășit.
România nu este afectată de norul de fum
Ministerul Mediului anunțat ulterior că norul de fum provocat de incendiul din zona Cernobîl nu va afecta România, iar nivelul radioactivității din țară rămâne în limite normale.
Ministerul Mediului a anunțat vineri, printr-o postare pe Facebook, că norul de fum rezultat în urma incendiului izbucnit în zona Cernobîl nu va avea impact asupra teritoriului României, iar nivelul radioactivității mediului din țară se menține în limite normale.
Ministerul a declarat că situația este monitorizată permanent de instituțiile responsabile, împreună cu specialiștii în meteorologie și protecția mediului.
„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public privind incendiul izbucnit în zona Cernobîl, Ucraina, şi monitorizarea evoluţiei norului de fum, instituţiile din subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor urmăresc permanent situaţia, împreună cu autorităţile competente. Potrivit estimărilor realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie RA, direcţia dominantă a vântului va favoriza deplasarea norului de fum către Belarus, ulterior către nordul şi nord-estul Ucrainei şi sud-vestul Rusiei, fără impact asupra teritoriului României”, se arată într-o postare a instituţiei, potrivit Mediafax.
Monitorizare continuă a radioactivității
Ministerul Mediului a precizat, de asemenea, că, până acum, nu au fost înregistrate depășiri ale limitelor de avertizare privind radioactivitatea mediului în România.
„În paralel, Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate – ANMAP, prin Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (RNSRM), monitorizează permanent radioactivitatea factorilor de mediu la nivel naţional, prin staţii automate şi laboratoare specializate care funcţionează continuu. Până la acest moment, nu au fost înregistrate depăşiri ale limitelor de avertizare sau atenţionare privind radioactivitatea mediului în România”, a transmis ministerul Mediului. Potrivit instituției, valorile măsurate în prezent se încadrează în limitele normale și urmează tendințele obișnuite pentru această perioadă a anului.
Un incident monitorizat atent la nivel european
Deși situația este sub control în acest moment, incendiul din zona Cernobîl rămâne un motiv de îngrijorare pentru întreaga Europă. Autoritățile continuă să urmărească evoluția focului și a condițiilor meteorologice pentru a preveni orice risc pentru populație.




