Media

Toată România aștepta explicația. Juriul din Moldova spune de ce i-au dat României doar 3 puncte la Eurovision 2026

Toată România a așteptat explicația juriului din Republica Moldova după ce România a primit doar 3 puncte la Eurovision, iar reacțiile de revoltă au explodat imediat în mediul online. Mulți români s-au declarat dezamăgiți de votul extrem de mic venit din partea țării vecine, mai ales în condițiile în care juriul din România a oferit Moldovei nu mai puțin de 10 puncte.

Controversa a devenit și mai mare după ce publicul din Republica Moldova a votat complet diferit față de juriu. La televoting, România a primit punctajul maxim – 12 puncte – semn că piesa și prestația Alexandrei au fost apreciate de telespectatori.

În fața valului de critici, Victoria Cușnir, membră a juriului din Republica Moldova la Eurovision, a venit cu explicații publice într-un mesaj postat pe rețelele sociale. Aceasta a precizat că jurații nu au evaluat prestația din finala transmisă la televizor, ci momentul artistic din seara precedentă.

Victoria Cușnir explică diferențele dintre votul juriului și cel al publicului

Victoria Cușnir a susținut că au existat diferențe mari între repetiția jurizată și prestațiile din marea finală, iar acest lucru ar explica discrepanțele dintre voturile oferite de juriu și cele ale publicului.

„Eu am fost anul acesta în juriu. Răspund doar pentru notele mele, dar. Da, pentru aceste discrepanțe de vot exista fix două soluții: fie juriul este eliminat, fie juriul votează exact aceeași prestație pe care o vede publicul. Pentru ca ceea ce a fost cu o seara mai devreme, ar fi explicat multe lucruri. Și credeți-mă, au fost diferențe enorme. Inclusiv în prestația României, căreia eu i-am dat, totuși, notă foarte bună. Dar eu nu am fost singură în juriu și pentru notele celorlalți colegi nu răspund”, a scris aceasta.

Membrul juriului moldovean a mai spus că unele țări au avut prestații mult mai slabe în seara jurizată față de ceea ce s-a văzut în finala transmisă publicului.

„Probabil aprecierea scăzută a fost justificata într-o anumită măsură. Repet, noi am jurizat ieri, nu azi. Și ieri s-a cântat pe alocuri destul de diferit. Chiar foarte. Mai multe țări au fost mult sub nivelul prestației de azi. Și regret că apar an de an aceste discrepanțe de vot, dar ele sunt foarte argumentate. Și așa cum mă minunam eu în alți ani, când juriul vedea/auzea una, iar publicul alta, azi înțeleg bine reacția publică la votul juriului”, a mai transmis Victoria Cușnir.

Românii au reacționat dur după punctajul acordat de Moldova

După afișarea punctajelor, rețelele sociale au fost inundate de comentarii venite din partea fanilor Eurovision din România. Mulți au considerat că cele 3 puncte oferite de juriul din Republica Moldova au fost nedrepte și greu de explicat, mai ales ținând cont de relația apropiată dintre cele două țări.

În același timp, diferența uriașă dintre votul juriului și cel al publicului a reaprins discuțiile legate de utilitatea juriilor naționale în concursul Eurovision. Numeroși fani au cerut chiar eliminarea acestui sistem, considerând că votul telespectatorilor reflectă mult mai bine preferințele reale ale publicului.

Victoria Cușnir a ținut să sublinieze și faptul că artistul moldovean Satoshi a avut o prestație mai bună decât în semifinală, lucru care a fost remarcat de juriu.

„PS. Satoshi aseară a fost mai bun ca în semifinală. și azi la fel. Tare m-am bucurat”, a mai scris aceasta în mesajul publicat online.

013

Comments are closed.