Laura Cosoi a avut un moment extrem de emoționant în timpul unui podcast, unde a izbucnit în lacrimi după o surpriză pregătită de gazdă. Actrița, care este însărcinată și urmează să nască în luna iulie, a fost copleșită de amintiri și nu și-a mai putut stăpâni emoțiile.
Invitată în podcastul lui Horia Brenciu, vedeta a vorbit deschis despre viața sa, despre familie, despre sarcina actuală și despre proiectele sale din teatru. Discuția a fost presărată cu momente pline de emoție, însă unul dintre ele a avut un impact puternic asupra actriței.
Laura Cosoi este cunoscută pentru faptul că împărtășește cu urmăritorii ei atât momentele fericite, cât și pe cele vulnerabile. De această dată, ea a publicat pe Instagram secvența în care plânge în timpul podcastului și a explicat motivul reacției sale.
Momentul emoționant a venit după ce Horia Brenciu a decis să pună pe fundal o melodie specială. Când a auzit piesa interpretată de instrumentiștii din cadrul podcastului, Laura Cosoi nu și-a mai putut controla lacrimile. Melodia era aceeași care a fost cântată la înmormântarea mamei sale, moment în care și-a luat rămas bun de la ea, la Brașov.
Amintirea acelui moment a copleșit-o pe actriță, care a explicat că atunci a înțeles și de ce mama ei obișnuia să cânte des acea piesă – era melodia ei preferată.
În timpul discuției, Horia Brenciu a povestit că obișnuiește și el să mai interpreteze această melodie din când în când. A făcut același lucru și în cadrul podcastului, iar la început Laura Cosoi a spus că nu reușește să cânte din cauza emoțiilor. Spre finalul momentului, însă, actrița a reușit să îl acompanieze.
Ulterior, vedeta a distribuit fragmentul pe rețelele de socializare și a adăugat un mesaj emoționant dedicat mamei sale:
„Am revăzut acest moment surprins alături de Horia Brenciu, în cadrul podcastului Lucruri Simple…Mami, parcă ai cântat prin mine…Ce viață frumoasă am avut împreună…câte bucurii, câte amintiri și câtă iubire ne-a acoperit…Îmi este dor de tine. Îmi este dor de noi…Te iubesc, mami din lumină!”, a scris Laura Cosoi.




