Știri

SUA au bombardat masiv cel mai mare pod! Rusia, China și Franța se…

Situația din Orientul Mijlociu se agravează rapid după ce Donald Trump și-a asumat responsabilitatea pentru distrugerea unei infrastructuri majore din Iran. Declarațiile sale au stârnit reacții dure la nivel internațional și au amplificat tensiunile din regiune.

Donald Trump își asumă atacul asupra infrastructurii din Iran

Donald Trump şi-a asumat joi responsabilitatea pentru distrugerea celui mai mare pod din Iran, la o zi după ce ameninţase că va bombarda ţara până o va aduce „înapoi în epoca de piatră”, dacă nu încheie un acord pentru a pune capăt războiului care durează deja de cinci săptămâni. Peste 100 de experți în drept internațional din SUA, au semnat o scrisoare deschisă în care afirmă că atacurile SUA din Iran ar putea reprezenta crime de război, în timp ce Trump a reiterat că va continua atacurile asupra Iranului.

Bombardamente și noi amenințări asupra Iranului

Cel mai mare pod din Iran a fost distrus noaptea trecută în urma unui bombardament al SUA. Trump a ameninţat că urmează centralele electrice ale Iranului. Ca răspuns, Teheranul a publicat o listă de poduri, din ţările din Golf, pe care le consideră ţinte legitime. Trump ameninţă că va distruge în continuare poduri şi centrale electrice din Iran

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat joi cu distrugerea în continuare a infrastructurii civile din Iran, menţionând poduri şi centrale electrice, relatează AFP. „Urmează podurile, apoi centralele electrice!”, a avertizat Trump pe reţeaua sa Truth Social.

Statele din Golf cer intervenția ONU pentru Strâmtoarea Ormuz

Statele din Golf cer aprobarea ONU pentru utilizarea forţei pentru eliberarea Strâmtorii Ormuz

Secretarul General al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) a cerut joi ONU să autorizeze utilizarea forţei pentru eliberarea Strâmtorii Ormuz, înainte de un vot aşteptat al Consiliului de Securitate pe această temă.

„Iranul a închis Strâmtoarea Hormuz, împiedicând navele comerciale şi petrolierele să treacă prin ea şi impunând condiţii pentru a permite unora să facă acest lucru”, a declarat Jassem Al-Budaiwi în numele organizaţiei, care cuprinde Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Qatar, Kuweit şi Oman.

„Facem apel la Consiliul de Securitate să îşi asume pe deplin responsabilităţile şi să ia toate măsurile necesare pentru a proteja coridoarele maritime şi a asigura continuarea în siguranţă a navigaţiei internaţionale”, a insistat el la New York.

0312

Comments are closed.