Știri

Patru români se află pe o navă sechestrată de iranieni

Patru români se află pe bordul MSC Francesca, o navă sechestrată în urmă cu peste o săptămână de autoritățile iraniene, a confirmat Ministerul de Externe pentru Digi24.ro. Situația lor este monitorizată de Ambasada României din Iran.

Săptămâna trecută, un cititor ne-a semnalat că patru români, care nu fac parte din echipaj, fiind subcontractați pentru reparații, se aflau la bordul navei MSC Francesca, una dintre navele sechestrate de autoritățile iraniene.

Din informațiile prezentate de cititor, reieșea că echipajului MSC Francesca i s-a interzis de către autoritățile iraniene să discute cu persoane din exterior și i s-a tăiat accesul la telefoanele mobile. Inițial, vinerea trecută, Ministerul de Externe arăta, la solicitarea Digi24.ro, că autoritățile iraniene au refuzat să comunice dacă pe MSC Francesca se află patru cetățeni români, așa cum a indicat cititorul.

MAE mai sublinia că nu a primit solicitări de asistență consulară la acel moment. O săptămână mai târziu, însă, MAE a revenit și a confirmat cele semnalate pentru Digi24.ro. „Ambasada României în Republica Islamică Iran are în atenție situația a patru cetățeni români, aflați la bordul navei MSC Francesca, care este în prezent sechestrată de autoritățile iraniene”, a transmis MAE, pe 30 aprilie, pentru Digi24.ro.

Anunțul MAE

Potrivit MAE, cei patru români „se află în siguranță și în stare bună de sănătate”. „Reprezentanții Ambasadei României la Teheran continuă să monitorizeze situația și sunt în contact cu autoritățile iraniene, cu omologii europeni, precum și cu partenerii din Muntenegru, fiind pregătiți să acorde asistență consulară”, a mai menționat MAE.

În jurul datelor de 22-23 aprilie, Marina Gărzii Revoluționare din Iran a reținut două nave pentru ceea ce a descris drept încălcări ale legislației maritime și le-a escortat către țărmurile iraniene.

Printre cele două nave cargo se regăsea și MSC Francesca. Comunicatul integral al MAE „Cu privire la solicitarea dumneavoastră de presă adresată Ministerului Afacerilor Externe, vă comunicăm următoarele: Ambasada României în Republica Islamică Iran are în atenție situația a patru cetățeni români, aflați la bordul navei MSC Francesca, care este în prezent sechestrată de către autoritățile iraniene.

Ambasada a întreprins demersuri pe lângă autoritățile competente locale care au transmis că cei patru cetățeni se află în siguranță și în stare bună de sănătate.

Reprezentanții Ambasadei României la Teheran continuă să monitorizeze situaţi

Reprezentanții Ambasadei României la Teheran continuă să monitorizeze situaţia şi sunt în contact cu autoritățile iraniene, cu omologii europeni, precum și cu partenerii din Muntenegru, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor.

Totodată, precizăm că la Ambasadă nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară cu privire la acest caz. MAE reamintește și cu această ocazie că cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență pe teritoriul Republicii Islamice Iran au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Teheran: +98 21 77647570”, a transmis MAE la solicitarea Digi24.ro.

014

Comments are closed.