Știri

Planul roșu de intervenții a fost activat, sunt cel puțin 41 de persoane

Cel puțin 41 de persoane au fost transportate de urgență la spital, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după un eveniment privat organizat într-un salon din județul Dâmbovița. Mai mulți invitați au început să se simtă rău la scurt timp după ce au participat la petrecere, iar autoritățile au intervenit de urgență.

Situația a provocat panică printre participanți, iar echipajele medicale au fost mobilizate rapid după ce oamenii au acuzat simptome severe digestive. Din cauza numărului mare de persoane afectate, autoritățile au activat pentru scurt timp Planul Roșu de Intervenție.

Totul s-a petrecut în localitatea Oncești, unde, într-un restaurant din comuna Voinești, aveau loc două evenimente private la care participau aproximativ 350 de persoane. Potrivit primelor informații, după consumul preparatelor servite la petrecere, mai mulți invitați au început să acuze stări de rău, greață, vărsături și diaree, existând suspiciunea unei toxiinfecții alimentare.

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Voinești au fost sesizați în jurul orei 00:55 cu privire la situația de la restaurant. La fața locului au ajuns mai multe echipaje SMURD și ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița, care au acordat îngrijiri medicale persoanelor afectate.

Autoritățile au deschis o anchetă și au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. În paralel, inspectorii Direcției de Sănătate Publică și cei ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița au efectuat controale la unitatea respectivă.

În urma verificărilor, inspectorii sanitari au descoperit mai multe nereguli grave. Printre problemele constatate se numără lipsa triajului epidemiologic zilnic al personalului, folosirea unor muncitori zilieri fără control medical și deficiențe serioase de igienă. De asemenea, au fost găsiți angajați care aveau răni la nivelul mâinilor, unghii neîngrijite și o stare generală de igienă considerată necorespunzătoare.

Ministerul Sănătății a anunțat că activitatea restaurantului a fost suspendată până la remedierea problemelor descoperite. Totodată, administratorul societății comerciale a fost sancționat cu amenzi în valoare totală de 51.000 de lei.

Potrivit autorităților, toate cele 41 de persoane evaluate medical prezentau simptome digestive, însă niciuna nu a avut nevoie de internare. Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

08

Comments are closed.