Rugăciunea inimii este considerată de mulți duhovnici una dintre cele mai puternice forme de rugăciune, fiind rostită simplu, dar cu credință profundă. Părintele Cleopa le recomanda credincioșilor să o spună zilnic, pentru a găsi liniște sufletească și pentru a se feri de necazuri și gânduri negative.
Rugăciunea scurtă care se rostește neîncetat
Cea mai puternică rugăciune, după rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, este cea a inimii. Câteva cuvite pe care să le rostești mereu în minte și care te feresc de rele. Părintele Cleopa le spunea tuturor credincioșilor în căutare de liniște sufletească să o rostească zilnic.
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, așa sună rugăciunea inimii care te ferește de necazuri și supărări.
Varianta extinsă a rugăciunii inimii
Pentru cei care doresc o formă mai completă, există și o variantă mai lungă a acestei rugăciuni, care adaugă invocarea Maicii Domnului și a sfinților:
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”
Sfaturile părintelui Cleopa pentru credincioși
Părintele Cleopa sublinia importanța repetării acestei rugăciuni în orice moment al zilei, indiferent de loc sau situație, pentru a aduce pace interioară și protecție spirituală.
„Aceasta este o rugăciune scurtă, dar are mare putere. Este bine s-o repeţi şi în tren, în mașină şi pe drum şi acasă, până ce adormi seara. Dacă ai numele lui Iisus Hristos, nu mai ai năluciri prin somn şi supărări şi visuri urâte, pentru că nu se poate apropia satana de locul acela unde se pomeneşte numele Mântuitorului cu toată inima, cu toată dragostea”, le spunea părintele Cleopa tuturor celor care căutau ajutor divin, potrivit ortodoxia.me.
De ce este atât de importantă rugăciunea inimii
Această rugăciune este apreciată pentru simplitatea și profunzimea ei. Rostită constant, devine o formă de meditație spirituală, ajutând credinciosul să rămână conectat cu divinitatea în orice moment.
Mulți consideră că repetarea ei aduce liniște, claritate și protecție, fiind un sprijin real în fața grijilor cotidiene și a încercărilor vieții.




