Știri

Doamne, ai milă! Au bombardat masiv

Rusia a lansat în noaptea de miercuri spre joi un atac de amploare asupra Ucraina, folosind peste 670 de drone și 56 de rachete, potrivit președintelui Volodimir Zelenski. Bombardamentele s-au soldat cu 3 morți, printre care un copil de o lună, și peste 40 de răniți. Liderul ucrainean a precizat că, doar începând de miercuri, Rusia a atacat orașe și comunități ucrainene cu mai mult de 1.560 de drone.

„În cursul nopții (trecute), rușii au lansat peste 670 de drone de atac și 56 de rachete asupra Ucrainei”, a transmis Zelenski pe conturile sale de social media, lansând un nou apel partenerilor Kievului „să nu rămână tăcuți”, relatează AFP și Reuters, potrivit Agerpres.

Operațiuni de salvare erau în curs de desfășurare joi dimineața Kiev după ce o dronă a lovit un bloc cu nouă etaje, din care o „parte întreagă a fost complet distrusă” în cartierul Darnițki.

Capitala Kiev a fost grav afectată, iar pagube au fost constatate la peste „20 de amplasamente din oraș”, printre care și obiective civile, a precizat președintele ucrainean într-un comunicat.

Forțele aeriene ucrainene au comunicat că, în noaptea de 13 spre 14 mai, Rusia a atacat Ucraina cu trei rachete aerobalistice Kinjal, 18 rachete balistice Iskander M/C-400, 35 de rachete de croazieră Kh-101 și 675 de drone. Forțele de apărare antiaeriană au doborât 41 de rachete și 652 de drone, în principal de tipul Shahed, Gerbera și Italmas.

Potrivit Ukrainska Pravda, rușii și-au început bombardamentele în seara zilei de 13 mai, imediat după un atac masiv, efectuat în timpul zilei, cu aproape 800 de drone.

„Acestea nu sunt cu siguranță acțiunile cuiva care crede că războiul se apropie de sfârșit. Este important ca partenerii noștri să nu rămână tăcuți în fața acestui atac”, a denunțat Zelenski pe rețelele sociale.

„De asemenea, este important să continuăm să sprijinim apărarea cerului nostru. Programul PURL este esențial pentru ca Ucraina să se apere împotriva unor astfel de atacuri balistice. Și este, de asemenea, în interesul tuturor celor care luptă pentru pace să se mențină presiunea asupra Rusiei. Mulțumesc tuturor celor care sunt alături de Ucraina”, a adăugat el, potrivit Unian.

020
Vlad Patrik
Vlad Patrik este un tânăr jurnalist cu 10 ani experiență în presa online. S-a alăturat echipei fresh24.ro în luna aprilie 2025

    Comments are closed.