Horoscop martie 2024, cu Cristina Demetrescu. Astrologul Cristina Demetrescu anunţă schimbări pentru aproape toate zodiile, în prima lună de primăvară.
„Până spre echinocțiul de primăvară, tocmai pentru că planetele au un tranzit prin ultimele zodii ale zodiacului, Capricorn, Vărsător, Pești, suntem cumva la finalul zodiacului și este bine să tragem niște concluzii.
Este sezonul ideilor mai rafinate, a momentului în care oamenii își descoperă anumite abilități, calităţi pe care le pot exploata.
Este bine să ne gândim și la lucrurile acelea care cumva depășesc un pic cotidianul: şi ce construim, și la ce ne rugăm, și în ce credem. Este și o perioadă de progres, dar nu vine neapărat cu lucruri bune.
Se strică obiecte și suntem în fața unor situații în care trebuie să renunțăm la telefonul cu roată sau la unele obiecte cu care ne-am obișnuit.
Este și Marte care strică, dar și Venus care repară, în zodia Vărsătorului.
Putem controla aceste lucruri într-o oarecare măsură, cu puțină mai multă răbdare și cu medicația potrivită, este și o perioadă de erori medicale, să nu ne aruncăm să luăm medicamente după ureche, pentru că opoziția dintre Luna Neagră și Saturn poate să facă mai rău.
Avem şi un an bisect, iar pe data de 29 avem o conjuncție Soare-Saturn-Mercur, iar asta înseamnă că trebuie să luăm niște decizii mai grele. Mercur e mentalul inferior, dar Saturn e apăsător, şi trebuie să luăm decizii mai grele într-o stare de confuzie”, a spus astrologul Cristina Demetrescu.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Berbec
Berbecul se simte un pic presat de mediul înconjurător. Sunt oameni care s-ar putea să își bage nasul în treaba lui, unii mai oficial, alții mai puțin oficial. Nu se simte în largul lui în această perioadă, mai ales că e întrerupt din acțiunile personale. Probabil că trebuie să dea o declarație, să se ferească de anumite priviri, de unii care sunt mai curioși. Dar nu asta este marea problemă, ci sănătatea în această perioadă. Atenție la această Lună plină care vine cu unele probleme și unele complicații.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Taur
Taurului îi merge foarte bine, este într-o perioadă de progres. Îl supără poate trei lucruri: răcelile, sensibilitatea, unele decizii ale șefilor și suferă poate puțin mai mult pentru persoanele apropiate, dar nu neapărat familia, vorbim de prieteni. Sau se încarcă, în general, cu anumite probleme.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Gemeni
Pentru Gemeni s-ar putea să apară unele drumuri pe nepusă masă, și în țară, dar și în străinătate, unele călătorii pe care nu le preconizează în momentul de față. De asemenea, îşi fac griji pentru sănătatea lor și cea a părinților în general. Să nu se apuce să facă lucruri prin casă sau cei care nu au încă o autorizație să nu demareze anumite acțiuni. La noi în țară se mai poartă lucrurile acestea.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Rac
Racii sunt puțin surmenați, sunt obosiți, este perioada asta în care Soarele prin Vărsător nu aduce o zile bune. Probabil că au un motoraș în interior care e supraturat și este foarte posibil să ia niște decizii aiurea în această perioadă, dar au prieteni, oameni care îi ajută și care gândesc mult mai lucid în locul lor.
Este foarte important să ne bazăm pe acel Jupiter pe care Racul îl are undeva pe casa oamenilor care îl ajută, prieteni, protectori, maeștri, cineva care vede mai bine ca el în această perioadă.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Leu
Leul este cumva el împotriva tuturor, şi dacă nu are putere și se simte nedreptățit, și dacă este șef și nu îl ascultă subalternii. De fapt, este într-o perioadă de transformare majoră, iar din cauza aceasta, opozițiile pe care le primește nu rezolvă nimic. Cumva el trebuie să facă o schimbare, pentru că nu mai este omul potrivit la locul potrivit.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Fecioară
Fecioara e cu Luna Neagră și, din păcate, Luna plină în Pești complică un pic situația în relațiile Fecioarelor, pentru că au o zi bună, o zi proastă. Stările acestea se pot modifica de pe o zi pe alta, dar dacă au ceva programat, stabilit, trebuie să facă față și psihologic, poate fi un examen, o întâlnire. Să nu lase aceste emoții să le copleșească și să nu mai fie atente la ceea ce fac, să vedem suferința pe chipul omului.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Balanță
Balanțele trebuie să fie şi ele atente la sănătate. Puțină dezordine acasă, o reparație, o stricăciune – aceasta este cireașa de pe tort. În dragoste se întâmplă lucruri noi, pe care nu le-au mai întâlnit şi nu mai sunt reguli acolo, cum știe lumea – că ne căsătorim după trei ani de prietenie. Nu mai există regulile acestea. Acum se poate întâmpla totul așa dintr-un foc, dar și în sens invers se poate întâmpla lucrul acesta: atunci când crezi că știi bine un om, atunci apar surprize.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Scorpion
Scorpionul să aibă foarte multă grijă cui se confesează în această perioadă. Și acolo, pe partea aceasta sentimentală, este o presiune foarte mare. Și dacă Scorpionul este cel care se desparte, tot el suferă, e așa un fel de autogol. Simte nevoia să se confeseze, dar îi recomand să facă asta la preot, într-un cabinet psihologic, mai puțin cu prietenii. Acolo nu este sigur, cineva joacă la două capete. Poate apărea chiar şi un avocat.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Săgetător
Săgetătorii cheltuie banii pe doctori, și nu neapărat că sunt bolnavi, dar se gândesc poate la o asigurare. Poate cineva îi convinge să facă o asigurare, care să le țină de urât. Săgetătorii sunt foarte presați, e foarte mult zumzet în jurul lor, chestie care îi derutează şi există riscul să ia decizii pripite. Dacă îi deranjează ceva, nu este momentul unor decizii radicale, că acestea sunt lucruri trecătoare.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Capricorn
Capricornul trebuie să își modifice puțin bugetul pentru copii, pentru școlile lor, pentru activitățile lor extrașcolare. Poate se dovedește că acel copil are un talent și atunci trebuie să suplimentăm. Capricornul poate fi chemat și într-o instanță, să dea o semnătură. Acolo e vorba și de pensia alimentară.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Vărsător
Vărsătorul are dureri fizice, de articulații, dantură, dar pentru că Soarele este în Vărsător înseamnă că el este energic, este activ, le duce cu el.
Horoscop cu Cristina Demetrescu, pentru Pești
Pentru Pești sunt multe lucruri oculte, necunoscute. Peștele are o stare de frică, de îngrijorare, de teamă. Poate nu doarme foarte bine, îl îngrijorează. Ei sunt persoane extrem de intuitive și să zicem că această Lună plină care este în zodia lor este de bun augur. Dacă nu s-ar întâmpla unele lucruri mai puțin plăcute și în relații, poate nici ei nu ar ieși din zona lor de confort. Se întâmplă schimbările care trebuie să se întâmple, ca urmare a unor situații neplăcute, a spus astrologul Cristina Demetrescu, luni, la Vorbeşte lumea.