Magazin

Horoscop 1-15 martie, cu Cristina Demetrescu. Gemenii sunt protejaţi de Univers, Berbecii atrag toate planetele bune

Astrologul Cristina Demetrescu spune că primele două săptămâni ale lunii martie se arată a fi o perioadă extrem de încărcată.

Totodată, e vorba de două săptămâni aglomerate, grele din punct de vedere emoțional, iar data de 4 martie are o importanță aparte.

„În aceste două săptămâni, astrele nu merg, înoată. Mercur, care este planeta comunicării, va intra în Pești. Mare atenția la faptul că nu ne adunăm gândurile, suntem melancolici, un pic apatici, e în toate direcțiile mintea noastră.

Aceste două săptămâni sunt foarte încărcate, Mercur şi Saturn va intra în Pești şi trebuie să ne gândim la viitor, să ne concentrăm.

Deciziile care se iau în această perioadă s-ar putea să conteze enorm de mult pentru viitorul nostru. Sunt foarte multe oportunități pentru că sunt doi benefici care se întâlnesc data de 4, Venus și Jupiter.

În aceeași zi există o provocare de la Univers, pentru că nu toată lumea trebuie să fie fericită, în evoluţie, dar trebuie să fie atentă.

Există aceste provocări legate de felul în care ne atașăm de obiceiuri, de trecut și nu vedem oportunitatea, nu vedem șansa. Unii se vor întoarce în trecut, se vor lăsa influențați.

Asta pentru data de 4 martie, dar noi trebuie să fim atenţi şi cu 1-2 zile înainte, dar şi după”, a atras atenţia astrologul Cristina Demetrescu.

Horoscop Cristina Demetrescu pentru Berbec

Berbecul este cel mai norocos nativ al perioadei. Ar putea fi invidiat deoarece sub semnul său se strâng toate planetele bune și ar putea deveni chiar persoane cheie în anumite situații. Ei au foarte multe oportunităţi şi sunt şi oameni-cheie în anumite situaţii, astfel că şi norocul altora depinde de ei. Să aibă grijă să nu rateze anumite lucruri. Pe plan sentimental, intră într-o relaţie nouă sau poate se gândeşte la o familie.

Horoscop Cristina Demetrescu pentru Taur

Este bine să dea mai multă importanță sănătății în aceste două săptămâni. Să dea drumul lucrurilor stresante, le ducem cu noi fără să ne dăm seama de multe ori şi nici nu prea ştim care sunt cauzele. Aşa că e bine să pună pe primul loc starea lui de bine. E bine să deschidă urechile pentru a primi tehnici şi metode foarte interesante de a debloca o serie de lucruri care acum sunt foarte importante de rezolvat. O chestiune de familie s-ar putea să-l blocheze într-o anumită hotărâre și este mai bine să tacă, pentru a nu fi descurajat. Ei sunt oameni care se descurajează uşor, dacă vii cu nişte argumente solide.

Horoscop Cristina Demetrescu pentru Gemeni

Gemenii trebuie să fie foarte atenţi pe data de 28 februarie şi 4 martie, trebuie să fie foarte atenţi la ceea ce li spune, pentru că Luna face conjuncţie cu Marte, cu Luna neagră. Oamenii îi apreciază foarte mult pe Gemeni şi sunt dornici să-i ajute. Deși are o perioadă foarte bună din punct de vedere social, sunt protejaţi, Universul trimite către ei oameni buni şi ei s-ar putea să nu vadă acest lucru şi să fie mai caustic, repezit. Poate apărea şi turbulenţa care nu ne lasă să vedem foarte clar esenţa lucrurilor.

Horoscop Cristina Demetrescu pentru Rac

Pe Rac îl poate stresa puțin sănătatea, apar tot felul de dureri, chiar dacă nu sunt lucruri atât de grave. Atrage mai multe conflicte, i se pare că toată lumea are ceva cu el, probabil e o stare energetică neechilibrată undeva la ei. Are două săptămâni pline de oportunități profesionale, poate să înceapă ceva nou sau să aibă viziunea mai deschisă. Poate să-şi facă planuri de vacanţă pentru anul acesta. Atenție, totuși, la amenzi în această perioadă. În relaţia de cuplu sau de căsătorie, ceva îi blochează. De asemenea, o vacanţă ar putea să fie salvarea pentru ei în acest moment.

Horoscop Cristina Demetrescu pentru Leu

Deciziile nu se iau la nervi, mai ales deciziile importante, ce ţin de viitor, nu se iau atunci când avem tensiuni foarte mari sau flăcări care ne întunecă viziunea.

Horoscop Cristina Demetrescu pentru Fecioară

O problemă medicală poate împiedica nativul Fecioară să facă o călătorie sau îl poate determina să rateze un examen. Aceste situații au menirea de a-i îndrepta către spiritualitate, să caute în esenţa lucrurilor. Sunt săptămâni bune, profitabile din punct de vedere financiar, dacă au o investiţie sau un credit de făcut.

Horoscop Cristina Demetrescu pentru Balanță

Prietenii nu sunt o sursă bună de informare pentru Balanţe, aşa că, atunci când au de luat decizii, şi cam trebuie să se grăbească să ia nişte decizii de schimbare pentru viitor, ce se întâmplă în jurul lor ca şi familie, societate nu e cel mai bun reper. Nativul Balanță ar trebui să rămână focusat pe propria persoană şi pe ceea ce simt. Nu este un moment potrivit pentru a cere sfaturi de la familie sau prieteni. Este important să nu se lase descurajat și nici influențat de mediul exterior.

Horoscop Cristina Demetrescu pentru Scorpion

Scorpionii se pregătesc să închidă o perioadă foarte grea, dar nu iau pauză, nu au parte de o vacanţă, ci o vor face tot prin muncă. De fapt, își dau seama că ceea ce îi obosea era munca lor, faptul că făceau ceva ce nu le era pe plac, așa că se înhamă la o nouă activitate, dar una care le e benefică.

Horoscop Cristina Demetrescu pentru Săgetător

Săgetătorii nu trebuie să-şi facă planuri de vacanţă, pentru că ei vor intra într-o perioadă mult mai introspectă pentru următorii trei ani și trebuie „să mai reducă un pic motorașul”, să dea mai multă importanță emoției, iubirii, distracției, copiilor, sportului, într-un fel care să le hrănească mai mult sufletul. Acest lucru nu înseamnă că viaţa lor va fi lipsită de sare şi piper sau că va fi mai puţin dinamică. Acest lucru îi va ajuta pe ei să fie în echilibru, pentru că în general este o zodie mai rapidă, fiind de foc şi au tendinţa de a arde mult prea repede nişte etape, după care ajung într-un punct în care se întreabă şi acum ei ce mai fac. Şi urmează această perioadă.

Horoscop Cristina Demetrescu pentru Capricorn

Banii nu aduc fericirea, dar te ajută să te organizezi mai bine în viaţă. Capricornii sunt concentrați pe bani, vor fi mulțumiți de anumite investiții pe care le fac. Deși o mașină sau o casă scumpă le aduce bucurie, nu trebuie să depășească gradul de îndatorare. Poate ar trebui să fie puţin mai atenţi la aceste investiţii.

Horoscop Cristina Demetrescu pentru Vărsător

Vărsătorul se află într-o etapă de învățare a vieții sale, ei vor trage nişte concluzii în această săptămână, motiv de petrecere. Nativul nu este fericit decât atunci când face ceea ce îi place. Este zodia despre care se spune că nu prea învaţă din greşeli, aşa că trebuie să tragă nişte concluzii. Tendința de introspecție este benefică, deoarece îl ajută să se apropie de esența vieții lor şi poate vor vedea ce s-a întâmplat cu viaţa lor în ultimii trei ani. Nu sunt foarte sociabili, au mai mult tendinţa de a fi mai introspecţi, dar asta e un lucru bun pentru ei, pentru că se analizează şi se apropie mai mult de esenţa zodiei, de a face în viaţă ce le place.

Horoscop Cristina Demetrescu pentru Pești

Peștii au o perioadă bună din punct de vedere financiar, îşi reglează balanţa din punct de vedere financiar, au câştiguri, au încasări, dar trebuie să muncească în niște condiții pe care nu le agreează foarte tare, dar e nevoie să se stăpânească. Mai ales tinerii trebuie să fie atenţi, să nu rateze oportunităţile, ofertele, chiar dacă nu le plac toate condiţiile sau drumul. Dar este şi aceasta o etapă prin care trebuie să treacă și să fie atenți, să nu rateze ocazii, a spus astrologul Cristina Demetrescu, la emisiunea Vorbeşte Lumea.

0348
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.