Știri

Mesaj urgent pentru toți șoferii. Nu se mai poate cumpăra rovinieta, nici din benzinării, nici prin SMS! Ce soluție au oferit autoritățile

Taxa pentru folosirea rețelei de autostrăzi și drumuri naționale – sau rovinieta cum mai este cunoscută ea – va fi modificată începând cu 11 martie. Mai exact vor apărea noi perioade de valabilitate și noi prețuri, iar Compania de Drumuri anunță și unele restricții în ceea ce privește procurarea noilor roviniete până la adaptarea sistemului informatic la noile caracteristici.

Se schimbă rovinieta – Apar noi prețuri și termene de valabilitate: de o zi, de 10 zile și de 2 luni

Cea mai mare schimbare pe care o vor putea constata șoferii este introducerea rovinietei pentru o zi. Pentru 24 de ore un șofer de autoturism va plăti echivalentul a 2,5 euro, față de cei 3 euro pe care îi plătea până acum pentru o rovinietă de o săptămână.

În schimbul rovinietei de o săptămână va fi introdusă cea de 10 zile care va costa echivalentul a 3,3 euro.

O altă schimbare este renunțarea la rovinieta de 3 luni (90 de zile) și itnroducerea rovinietei de 2 luni (60 de zile) pentru echivalentul a 8,4 euro.

În prezent, în România putem cumpăra roviniete pentru o săptămână, o lună, 3 luni sau un an. După 11 martie, durata rovinietei va fi de o zi, 10 zile, o lună, 2 luni sau un an. Pentru rovinieta cu valabilitate de un an, tarifele nu vor fi modificate.

Rovinieta pentru un an va rămâne în continuare 28 de euro pentru autoturisme, 96 de euro pentru vehicule de marfă sub 3,5 tone și 320 de euro pentru vehicule de transport cu 9-23 locuri.

Cea mai scumpă rovinietă este de 1.210 euro pentru vehiculele de transport marfă cu masa mai mare de 12 tone.

Mai jos un tabel cu noile tarife de rovinietă și perioadele de valabilitate.

Restricții privind achiziționarea rovinietei pe 11 martie

CNAIR anunţă că se suspendă temporar emiterea rovinietei pentru actualizarea informaţiilor privind perioadele de valabilitate ale acesteia!. Astfel, începând cu data de 11.03.2024, ora 00:00, pentru o perioadă de aproximativ 3 ore, emiterea rovinietelor în punctele de distribuţie şi prin intermediul portalurilor web/aplicaţiilor nu va fi posibilă.

„CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri nationale şi autostrăzi, că începând cu data de 11.03.2024, ora 00:00, pentru o perioadă de aproximativ 3 ore, emiterea rovinietelor în punctele de distribuţie, prin intermediul portalurilor web/aplicaţiilor dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile şi a dispozitivelor de procesare a plăţilor numerar/electronice (terminale) nu va fi posibilă”, precizează compania.

Acest lucru este necesar pentru actualizarea informaţiilor privind perioadele de valabilitate ale rovinietelor şi a nivelului tarifelor pentru acestea în Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control al Rovinietei – SIEGMCR, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Ordonanţei nr. 14/2024 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Totodată, CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri nationale şi autostrăzi, că din data de 11.03.2024 emiterea rovinietei prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS) va fi suspendată până la data de 21.03.2024, ca urmare a modificărilor ce trebuie realizate la nivelul fluxului de emitere de către dezvoltatorul aplicaţiei.

Pentru evitarea aplicării unor sancţiuni contravenţionale, utilizatorii reţelei de drumuri naţionale au posibilitatea de a achita în avans rovinieta cu valabilitate pentru data de 11.03.2024, mai precizează compania.

0256
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.