Știri

Mara Bănică suferă enorm din cauza fiului său. Ce vorbe rostite de adolescent o fac să plângă

Mara Bănică (48 de ani) are o agendă încărcată în fiecare zi, însă prioritatea sa numărul unul sunt cei doi copii: Dima de 14 ani și o fetiță de doi anișori, Donca Maria. Invitată recent în cadrul podcastului „Vorba lu’ Jorge”, jurnalista a povestit public prin ce transformări comportamentale trece fiul său.

„Copilul meu îmi spune BOSS. Aseară am început să plâng. I-am zis te rog, te implor, nu îmi mai zi așa, că eu sufăr, eu sunt mămuca ta. A crescut, îmi e dor să îl iau în brațe”, susține Mara Bănică.

De asemenea, jurnalista a recunoscut și faptul că este o mamă severă:

„Sunt severă cu el, pentru că țin foarte mult la ora de somn, o să râzi, dar și la 14 ani țin la ora de somn. Eu cred că, în această perioadă, mintea se formează la un copil. Cred că somnul până la 12 noaptea este foarte important.Copilul meu a dormit la prânz până la zece ani. Încerc să îl culc la ora 09.00, am avut meciuri cu el. Îi confisc tot din camera în care el merge la somn. Îi zic așa și el zice . Când i le iau i le număr: laptop, telefon, două PlayStation-uri”.

Mara Bănica a dorit să sublinieze și faptul că, din punctul său de vedere, fiul său adolescentin, are o educație aleasă:

„Sunt o mamă severă, însă, să știi că am un copil care știe să deschidă gura când intră undeva, știe să spună tare, știe să spună și , știe să vorbească corect, știe să se ridice în autobuz, troleibuz, să lase locul unei persoane. Este și la un liceu foarte bun, ceea ce contează cu cine se anturează”.

0204
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.