O agenție de turism din România anunţă lansarea zborurilor directe tip charter către Larnaca, Cipru, din 7 iunie până în 27 septembrie. Zborurile vor fi operate de AnimaWings cu aeronavele noi ale companiei, A220.
„Christian Tour, cea mai mare agenţie de turism din România, a lansat zborurile directe tip charter către Larnaca, Cipru, în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanţi ai Ministerului de Turism al Republicii Cipru, ai Ambasadei Republicii Cipru în România, cât şi ai mai multor hoteluri partenere de 4 şi 5 stele din Cipru”, anunţă compania, potrivit news.ro.
Zborurile vor avea o frecvenţă săptămânală, fiind operate în fiecare zi de vineri, începând cu data de 7 iunie.
Un pachet de vacanţă porneşte de la circa 400 de euro, cu şapte nopţi de cazare şi transport cu avionul.
„Anul trecut, anticipând interesul tot mai mare al românilor faţă de această destinaţie de vacanţă atât de populară din zona Mediteranei, numită şi Insula Afroditei, am făcut un mic test, cu câteva grupuri de clienţi. A fost un succes, astfel că am decis ca, din vara aceasta, să avem curse charter săptămânale către Larnaca. Din toamnă, plănuim chiar curse regulate de linie către Cipru, pentru că şi în zona de business există un mare interes, şi vom opera, prin AnimaWings, trei curse pe săptămână către această destinaţie”, spune Cristian Pandel, CEO & preşedinte Christian Tour.
Pentru zborurile către Larnaca, AnimaWings – companie devenită recent 100% românească după ce Christian Tour Holding SA a achiziţionat pachetul majoritar de 51% de la Aegean Airlines – va utiliza noile sale aeronave Airbus A220.
„Sunt aeronave foarte moderne şi fiabile, bazate pe un concept nou, care respectă toate cerinţele de mediu şi exigenţele pasagerilor. Aeronavele au un consum redus de combustibil, emisii de CO2 reduse, o poluare fonică mai mică şi un grad foarte mare de confort pentru pasageri, prin numărul redus de fotolii pe rând şi prin spaţiul considerabil mai mare, pentru fiecare călător”, mai spune Cristian Pandel.
Pentru această vară, turiştii pot achiziţiona fie pachetele de vacanţă Christian Tour către destinaţia Cipru, cu cazări la cele mai bune hoteluri partenere, fie doar zborurile tip charter, în perioada 7 iunie – 27 septembrie.
„Am selectat cu mare atenţie hotelurile pe care le propunem în oferta noastră, aşa cum facem de fiecare dată într-o destinaţie nouă. Iar datorită parteneriatului nostru extins şi sprijinului pe care îl avem din partea autorităţilor cipriote, am reuşit să obţinem pentru clienţii care doresc să viziteze această destinaţie de vis nişte tarife foarte competitive, alături de condiţii de cazare şi masă excelente. Sperăm ca toate acestea să atragă interesul turiştilor noştri şi dragostea faţă de această insulă, iar în anii viitori să avem, de ce nu, şi mai multe curse directe către Cipru”, mai spune reprezentantul Christian Tour.