Știri

Calendar ortodox 23 mai 2024. Rugăciunea scurtă catre Sfântul făcător de minuni pentru mântuirea sufletelor și izbăvire de necazuri

Anual, pe 23 mai, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul, cel care avea să devină mai târziu episcopul Sinadei. Datorită vieții curate și feciorelnice pe care a dus-o încă de copil şi iubirii curate pentru Hristos, Dumnezeu i-a dat darul facerii de minuni.

Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul a trăit în secolul al IX-lea. A dus o viaţă curată şi feciorelnică, în iubire de Hristos, încă din copilărie. La maturitate, el a fost ales episcop al Sinadei de către Patriarhul Tarasie, potrivit Ziarul Lumina

În timpul prigoanei sfintelor icoane, Sfântul Mihail a fost trimis la Roma de Patriarhul Constantinopolului şi a adus de la fericitul Papă Leon al III-lea o scrisoare prin care se apăra dreapta învăţătură cu privire la cinstirea sfintelor icoane.

Patriarhul a mers la împărat împreună cu arhiereii şi i-au amintit de dreapta credinţă cea hotărâtă la Sinodul al 7-lea Ecumenic din 787. Atunci, s-a arătat şi Sfântul Mihail, mărturisitor al dreptei credinţe şi mustrător al ereziei. Pentru aceasta a fost surghiunit și supus unor chinuri de neimaginat, până când şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Sfinţitul său cap se păstrează astăzi la Marea Lavră din Muntele Athos. În ţara noastră, fragmente din sfintele sale moaşte se găsesc la Mănăstirea Arnota, la Hurezi și în biserica Sfântul Lazăr din Iaşi.

Calendar ortodox 23 mai 2024. Rugăciunea Sfântului Mihail Mărturisitorul se spune la mare necaz

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Mihail, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Amin.

0123
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.