Știri

MIHAI MORAR, ADEVĂRUL DESPRE SOȚIA SA

Familia lui Morar Morar este una numeroasă, dar și extrem de bine organizată din punct de vedere al educației și al principiilor solide implementate. Cunoscutul entertainer, prin sensibilitatea și harul oratoric de care dă dovadă cu fiecare apariție, a oferit un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO. Tema predominantă a fost creșterea copiilor, fie că vorbim despre cei apartenenți unor familii sau unor medii defavorizate.

Matinalul de la Radio ZU vorbește deschis despre parentingul practicat acasă cu cele trei fiice. Gentilom, ca întotdeauna, acordă creditul reușitei soției sale, Gabriela.

Mihai Morar: Încercăm să construim o căsuță pentru niște copii. A început numărătoarea inversă, în foarte scurt timp toți copiii care cresc în case de copii, orfelinate sau cum le mai spunem, vor trebui mutați în case de tip familial sau în familii, pentru că așa prevede legea europeană. Practic, în foarte scurt timp, nu va mai exista niciun orfelinat în România. Încă mai sunt câteva mii de copii fără mamă, fără tată, fără dragoste, care locuiesc în orfelinate. Copiii ăștia trebuie mutați și nu trebuie mutați cu forța. Pentru că am observat chestia asta, Statul român se grăbește doar să bifeze o chestie la nivel european. Trebuie mutați cu dragoste, iar noi, ambasadorii HOPE AND HOMES FOR CHILDREN încercăm să ne unim forțele și să construim anul ăsta o casă pentru astfel de copii care sunt în București.

Mihai Morar: Aici probabil vor putea să fie acomodați 12 copii. E foarte important să simtă sentimentul de „acasă”. Eu am vizitat astfel de case, pentru că HOPE AND HOMES FOR CHILDREN a construit câteva sute în ultimii 25 de ani. Și casele astea trebuie făcute după regula unei case. În orfelinate totul e sub cheie, nu au acces în bucătărie, totul este cu program. E o închisoare, de fapt, unde nici nu primești foarte multă dragoste, eventual atenție din partea îngrijitoarelor.

CANCAN.RO: Tu cum procedezi cu fetițele tale, astfel încât să fii sigur că ele rămân modeste?

Mihai Morar: Cred că mama lor a făcut mult mai multe decât am făcut eu. Sunt conștiente cine sunt, cum le cheamă, dar ele n-au avut nici de mici, nici acum când au crescut, nu au treaba asta că «eu sunt fata lui Morar». Dar nici nu le-am dat vreodată chestia asta.

CANCAN.RO: Crezi că le-a ajutat sau le-a încurcat mai mult numele Morar?

Mihai Morar: Ele au crescut într-o familie, în familia Morar, ca în orice altă familie. Deci nici nu le-a ajutat, nici nu le-a încurcat, pentru că sunt reguli general valabile de crescut copiii. Au nevoie de hrană, de dragoste și de educație. Asta trebuie să facă părinții. În rest, este foarte mult parenting, au nevoie de atenție, să fii acolo cu ei.

0115
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.