Știri

Ajutor de deces în 2024: Câți bani primesc de la stat familiile pentru o înmormântare

Noua lege a pensiilor, care va fi implementată anul viitor, aduce și modificări în privința ajutorului de înmormântare. Iată detaliile în rândurile de mai jos!

Mai precis, ajutorul va fi acordat și în cazul decesului unei persoane asigurate timp de cel puțin șase luni înainte de moarte, indiferent de stagiul de cotizare. De asemenea, acesta se va aplica și în situația decesului unei persoane aflate în concediul pentru creșterea copilului (CCC).

De asemenea, plățile pentru ajutorul de deces nu vor mai fi limitate doar la beneficiari persoane fizice, ci vor putea fi acordate și companiilor.

Noul regulament va fi implementat treptat, cu anumite dispoziții aplicabile de la începutul lunii ianuarie 2024, iar majoritatea acestora vor intra în vigoare în septembrie anul viitor.

Noua lege păstrează principiul conform căruia ajutorul de deces este acordat unei singure persoane care a suportat cheltuielile de înmormântare, fie că este vorba de soțul supraviețuitor, copil, părinte sau altă persoană care poate dovedi aceste cheltuieli.

Începând cu 1 septembrie 2024, se va permite acordarea ajutorului de deces pentru cei care au fost asigurați în ultimele 6 luni înainte de deces, fără a mai fi luată în considerare perioada de cotizare.

Valoarea pentru ajutorul de deces va fi stabilită anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu va putea fi inferioară valorii medii a câștigului salarial brut utilizat în calculul bugetului.

-soțul

-copiii proprii, adoptați sau aflați în plasament familial, cu vârste până la 18 ani sau, dacă sunt în continuare la școală, până la 26 de ani sau, indiferent de vârstă, în caz de incapacitate de muncă;

-părinții și bunicii oricăruia dintre soți

Începând din toamna anului 2024, ajutorul de deces va fi disponibil și pentru persoanele care se află în concediu pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, sau în cazul copiilor cu handicap, până la vârsta de 3 ani, sau în anumite situații, până la vârsta de 7 ani.

Această facilitate poate fi acordată și unui membru al familiei lor, în conformitate cu condițiile specifice legate de asigurare.

Conform legislației, în sistemul public de pensii sunt obligatoriu asigurate persoanele care au contract individual de muncă, funcționarii publici și alte persoane care obțin venituri similare salariilor și pentru care se plătesc contribuții de asigurări sociale.

Ajutorul de deces acordat unui membru de familie este echivalent cu jumătate din suma acordată în cazul decesului persoanei asigurate sau pensionarului.
Începând cu data de 1 septembrie 2024, ajutorul de deces poate fi acordat și unei entități juridice în cazul decesului unei persoane asigurate sau al unui membru al familiei, pe baza documentelor care dovedesc cheltuielile legate de înmormântare.

Cu cât se va majora ajutorul de înmormântare

Legea a fost adoptată în Parlament în data de miercuri, 20 decembrie, și a fost trimisă spre promulgare de către președintele Klaus Iohannis. În aceasta este specificată valoarea ajutorului de înmormântare care va fi în vigoare începând din 2024.

7.567 de lei – în cazul decesului asiguratului sau pensionarului;

3.784 de lei – în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului.

În prezent, suma acordată pentru ajutorul de deces este de 6.789 de lei. Prin urmare, va exista o creștere de 778 de lei.

0245
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.