Știri

Ultimă oră! Sunt cel puțin 21 de copii morți și 69 de răniți

Cel puţin 21 de persoane, majoritatea elevi, şi-au pierdut viaţa, iar 69 au fost rănite vineri în centrul Nigeriei, unde o şcoala s-a prăbuşit în timpul examenelor, au informat Crucea Roşie şi martori, potrivit AFP.

Tragedia care a lovit şcoala Saint Academy din Jos, capitala statului Plateau, a făcut „21 de morţi şi 69 de răniţi” care „toţi au au fost internaţi în diferite spitale”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Crucii Roşii, Nuruddeen Hussain Magaji.

Mai devreme, un jurnalist al AFP a văzut cinci cadavre la morga unui spital şi 11 la altul. Toţi purtau uniforme şcolare.

Elevii prinşi în capcană au strigat după ajutor sub dărâmăturile şcolii lor, care s-a prăbuşit peste sălile de clasă.

Excavatoare mecanice au fost aduse la locul tragediei pentru a încerca să salveze victimele prinse sub dărâmături, în timp ce părinţii îşi căutau cu disperare copiii, a observat un jurnalist al AFP.

Mulţimea s-a adunat în jurul clădirii din beton prăbuşite şi a mormanelor de ruine.

Autorităţile din Jos indicaseră anterior că „mai mulţi elevi” au fost ucişi în prăbuşirea parţială a şcolii.

Agenţia naţională de gestionare a situaţiilor de urgenţă (NEMA) a informat că o clădire cu două etaje în care se afla Saint Academy la Busa Buji s-a prăbuşit, „omorând mai mulţi elevi”.

Un corespondent al AFP a indicat că a văzut 11 cadavre la morga Spitalului Universitar din Bingham şi alţi cinci morţi transportaţi la morga spitalului Notre-Dame des Apôtres din Jos.

Cel puţin 15 elevi salvaţi şi răniţi au fost internaţi în spital, au informat responsabili ai acestei instituţii.

Responsabilii Spitalului Universitar dn Bingham au refuzat să facă orice comentariu.

Cauza prăbuşirii nu a fost clar stabilită, dar conform locuitorilor s-a produs după trei zile de ploi abundente.

Prăbuşirile de clădiri sunt destul de frecvente în Nigeria, cea mai populată ţară din Africa, din cauza aplicării laxe a standardelor de construcţie, neglijenţei şi utilizării unor materiale de proastă calitate.

Cel puţin 45 de persoane au fost ucise în 2021 în prăbuşirea unei clădiri în construcţie în cartierul select Ikoyi din Lagos, capitala economică a Nigeriei.

Anul următor, 10 oameni au fost ucişi în prăbuşirea unei clădiri cu trei etaje în cartierul Ebute-Metta din Lagos.

Din 2005, cel puţin 152 de clădiri s-au prăbuşit în Lagos, potrivit unui cercetător universitar sud-african care anchetează dezastrele din sectorul construcţiilor.

***ORA 22:06 Şcoală prăbuşită în Nigeria: Cel puţin 21 de elevi morţi, 69 răniţi (Semiluna Roşie)

Cel puţin 21 de elevi şi-au pierdut viaţa şi 69 au fost răniţi în prăbuşirea şcolii lor, vineri, în centrul Nigeriei, a declarat un purtător de cuvânt al Semilunei Roşii, relatează AFP.

Nuruddeen Hussain Magaji a declarat că sunt „21 de morţi şi 69 de răniţi” care au fost „toţi internaţi în diferite spitale”.AGERPRES/(AS – autori: Violeta Gheorghe, Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

0110
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.