Știri

Laura Cosoi a născut. Ce sex are bebelușul

Laura Cosoi a născut al patrulea copilaș.

Are deja trei fetițe și, până la naștere, nu a anunțat sexul bebelușului.

Spre surprinderea fanilor, și de această dată, actrița e tot mămică de fetiță.

A ales un nume cu totul special.

Aida 🤍

Binecuvantarea vietii noastre! Multumim, Doamne! 🤍

În scurt timp, Laura Cosoi va deveni din nou mamă. Actrița așteaptă cu nerăbdare momentul în care își va strânge în brațe copilul. Vedeta a vorbit despre cum se simte acum, aflată în ultimul trimestru de sarcină.

„Sunt ok, sunt zile bune, zile mai rele, astăzi a fost o zi mai bună din punct de vedere fizic, adică nu chiar m-a dovediat așa de mult căldura, așa cum s-a întâmplat acum o săptămână, două”, a declarat Laura Cosoi pentru Antena Stars, citată de spynews.ro.

Laura Cosoi a continuat să fie activă pe parcursul sarcinii și să se implice în tot soiul de proiecte profesionale.

„Azi am avut o filmare, lucrez și la un proiect, pun voci pentru un desen animat, am zile cu înregistrăzi, așa că sunt în activitate. Soțul e și el foarte aglomerat, așa că sunt bunicii alături de noi. Câteva zile stau cu noi”, a adăugat Laura Cosoi.

De asemenea, Laura Cosoi a adăugat faptul că fiicele ei, Rita, Vera și Lara, abia așteaptă ca familia lor să se mărească.

„Fetițele sunt foarte dulci, încontinuu stau și mângăie burtica și îl pupă pe bebe. Mereu întreabă cât mai durează, sunt foarte nerăbdătoare. O să am filmări pentru Vacanță de vedetă imediat în august, deci cum am născut sun ca să programez platoul pentru filmări”, a completat Laura Cosoi pentru sursa citată.

Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul autohton, fiind căsătoriți de aproape 10 ani și au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara. Familia este pe cale să se mărească, căci vedeta a anunțat la începutul acestui an, chiar de ziua ei, că este însărcinată și se pregătește să devină mamă pentru a patra oară, după un final de 2023 foarte greu, pentru că mama ei s-a stins din viață.

Laura Cosoi: „Nu am ales eu a patra oară, a ales copilul”

Mai mult decât atât, cei doi au aflat deja sexul celui de-al patrulea copil pe care îl poartă în pântec și a decis chiar și numele. „L-am visat, mi-a spus numele. Știam din ziua în care am născut-o pe Lara, dacă vom mai face al patrulea copil, știam sexul și numele, mi l-a spus. Așa încât nu am ales eu a patra oară, a ales copilul, Dumnezeu. Merg împreună cu fetițele la biserică. Mergeam cu părinții la Iași, la biserica romano-catolică, unde părinții mei s-au căsătorit, acolo am fost și eu botezată.

Cosmin m-a cerut în căsătorie acolo. E un obicei al nostru, mi se pare că acolo ne conectăm toți. Există și un mic concert în cadrul slujbei. Copiii au învățat cum să se comporte. Noi în fiecare seară ne rugăm”, a dezvăluit Laura Cosoi, la Antena Stars.

0153
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.