Știri

De ce facturile la electricitate din august vor fi mai mari chiar și de cinci ori, deși prețul energiei e plafonat

Canicula extremă din luna iulie ne-a determinat să folosim foarte mult aparatele de aer condiționat. Însă de această dată nu doar creșterea consumului va determina valoarea facturii, ci și pragurile de prețuri stabilite de Guvern. Mai exact, dacă nu ne mai încadrăm în intervalul de consum mic, trecem automat la un preț mai mare per kWh. Așadar să ne pregătim să primim în luna august, pentru consumul din iulie, facturi vizibil mai mari, în unele cazuri chiar și de cinci ori, după cum arată calculele Asociației Energia Inteligentă.

Guvernul a plafonat încă din 2022 prețul energiei pe trei paliere de consum. Astfel, dacă utilizăm sub 100 de kWh pe lună, plătim un preț foarte mic, de 0,68 lei pe kWh.

Dacă depășim 100 de kWh, plătim 0,8 lei pe kWh. Pentru consumul mai mare de 300 de kWh pe lună, tarifele cresc la 1,3 lei pe kWh.

Cea mai mare creștere a facturii în august, pentru consumul din iulie, va fi pentru utilizatorii care în general consumau sub 100 de kWh. Aceștia sunt în jur de cinci milioane, din totalul de nouă milioane de consumatori de electricitate din România.

În cazul în care consumul lor sare de 300 de KWh, în urma utilizării masive a aerului condiționat, factura unui astfel de consumator poate fi de cinci ori mai mare, pentru că va crește și prețul per kWh.

Asociația Energia Inteligentă a calculat cât ar plăti o familie din București care locuiește într-un apartament cu două camere:

Într-un apartament cu două camere din București consumul de energie electrică medie ajunge până la 100 KWh, fără utilizarea unui sistem de aer condiționat. Astfel, factura lunară cu energie electrică pentru un apartament se ridică la circa 66,47 lei cu TVA inclus.

În cazul luat drept exemplu, consumul este de 97 kWh pe lună, iar aparatele care utilizează cea mai mare cantitate de electricitate sunt: mașina de spălat rufe (19 kWh), frigiderul și congelatorul (16 kWh), becurile (15 kWh), fierul de călcat (12 kWh).

Un sistem de aer condiționat de 18.000 BTU/h (5.274 W), care poate să asigure necesarul de frig dintr-un apartament de două camere, are un consum de aproximativ 1,55 kWh pentru a răci aerul de la 30-32 grade Celsius, la 25-27 grade.

Într-o lună de vară cu temperaturi normale în București, acesta funcționează în medie circa patru ore pe zi, adică aproximativ 100 de ore pe lună, generând astfel un consum total de energie electrică de 185 kWh/lună (din care 87 kWh doar aerul condiționat).

Având în vedere că funcționarea sistemului de aer condiționat determină o creștere a consumului cu 87 kWh/lună (cu 47% mai mult decât în lipsa unui sistem de aer condiționat), respectiv trecem în alt sistem de tarifare (0,8 leikWh/lună pentru un consum între 100-255 kWh/lună), factura lunară crește cu 123%, la 148 lei cu TVA inclus.

În situația în care temperaturile aerului ating valori de 38-40 de grade Celsius, situația se schimbă, pentru că necesarul de frig pentru a asigura o temperatură a aerului de 25 de grade în apartament crește, la fel și numărul de ore de funcționare a echipamentului.

Acesta funcționează în medie 6,5 ore pe zi, adică 195 de ore pe lună, generând astfel un consum total de energie electrică de aproximativ 272 kWh/lună (din care 170 kWh doar aerul condiționat).

Având în vedere că funcționarea intensivă a sistemului de aer condiționat determină o creștere a consumului cu 202 kWh/lună (64% mai mult decât în lipsa unui sistem de aer condiționat), respectiv trecem în alt sistem de tarifare (1,3 lei kWh/lună pentru un consum de peste 300 kWh/lună), factura lunară crește cu 425% (față de situația în care nu ar fi fost folosit un sistem de aer condiționat), la 349 lei cu TVA inclus.

„În situația în care nu am fi avut prețuri plafonate și diferențiate la energie electrică temperaturile extreme din această lună ar fi dublat facturile românilor la energie electrică (considerând prețul energiei electrice la un nivel de 0,68 lei/kWh), dar prețurile plafonate și diferențiate le vor crește cu până de patru ori”, concluzionează experții de la Asociația Energia Inteligentă.

Pentru a mai tempera creșterile de facturi, experții spun că întreținerea unui sistem de aer condiționat este vitală.

082
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.