Știri

Recalcularea pensiilor este finalizată! Când vine poștașul cu decizia în plic

Deciziile privind recalcularea pensiilor sunt acum complet pregătite pentru a fi trimise către Poșta Română. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a declarat că s-a lucrat intens, inclusiv în weekend, pentru finalizarea recalculării.

Angajații de la casele de pensii au lucrat neîntrerupt în ultimele zile, inclusiv în weekend, pentru a finaliza recalcularea dosarelor de pensii.

Daniel Baciu a explicat că aceasta reprezintă prima etapă din procesul prin care pensionarii vor beneficia de a doua majorare.

El a menționat că casele de pensii au acum doar câteva zile pentru a trimite deciziile către Poșta Română, având în vedere că poștașii vor distribui aceste documente pensionarilor între 15 și 31 august.

Potrivit lui Baciu, după ce pensionarii primesc aceste decizii, vor afla exact cât se va majora pensia lor începând cu luna septembrie.

„Practic vorbim despre o primă etapă în urma căreia oamenii vor primi cea de-a doua majorare. Acum, casele de pensii mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a trimite deciziile la Poșta Română, și asta deoarece poștașii vor fi cei care vor distribui aceste decizii către pensionari în perioada 15-31 august.

Odată ce aceste documente ajung la pensionari, aceștia vor știi exact câți bani vor primi în plus din septembrie”, a declarat Daniel Baciu pentru Realitatea Plus.

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, le-a recomandat pensionarilor să rămână acasă în această perioadă.

El a avertizat că, dacă poștașul nu îi găsește acasă, deciziile vor fi returnate la Poșta Română.

Conform oficialilor, 3 milioane de români vor primi a doua majorare, iar unele pensii ar putea crește cu până la 1000 de lei.

Detaliul la care trebuie să fie atenți toţi pensionarii după ce aduce poştaşul decizia de recalculare

0127
Rozalia Despinescu
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.